Update februarie 28, 2023 Oana Matache a confirmat astăzi divorțul dintre ea și Răzvan Miheț, la două săptămâni după ce a fost surprinsă, de către paparazzii SpyNews.ro, sărutându-se cu alt bărbat.
„A fost o perioadă foarte grea și când aud de la cineva ”mă bucur pentru voi” e total altceva față de ce am auzit până acum. (…) Mi-a luat foarte mult curaj să fac chestia asta, că nu e ca și cum m-am plictisit și m-am trezit într-o dimineață: vreau să mă mut cu doi copii singură. (…) E o chestie care s-ar fi întâmplat oricum. Faptul că eu l-am cunoscut pe Radu doar a urgentat un pic lucrurile.”, a explicat Oana Matache, potrivit spynews.
Totodată, artista a menționat că a încheiat căsnicia fără scandal, iar Răzvan poate să-și vadă copiii oricând dorește. Totuși, aceasta vorbește despre toxicitatea în relație.
„Totul s-a întâmplat firesc, nu au fost scandaluri. E o situație în care tatăl poate să vină oricând să vadă copiii. Nu e nicio piedică. (…) Cunosc foarte multe femei care trăiesc în căsnicii din astea super toxice și nu vorbesc neapărat de bătaie sau chestii de genul ăsta, că toxicitatea poate lua foarte multe forme.
Efectiv nu au de ales decât să stea în căsnicia aia, pentru că majoritatea femeilor care au doi copii nu au mai muncit de minim 5 ani. E foarte greu să-ți iei copii și să-ți refaci viața în condițiile în care, legal, soțul tău dă ca pensie alimentară ceva % din salariul minim pe economie. Te alegi cu 6-700 de roni pe lună. (…)”, a mai spus sora Deliei.
Iubitul Oanei Matache spune că a ajuns o normalitate ca femeile să fie învinuite pentru divorț. Radu a precizat că toată lumea se înțelege foarte bine și nu au existat scandaluri. „Mentalitatea celor mulți este că o femeie cu doi copii care divorțat este ultimul om, și-a lăsat bărbatul ca să se ducă cu alții.
Nici măcar nu este vorba despre asta, v-ați gândit că poate niciunul nu era fericit în chestia asta și e vorba de doi oameni care și-au dat seama că nu mai merge și a fost o decizie de comun acord? Și nu trebuie să fie de vină «femeia care a plecat?»
Este normal ca, copiii să stea mai mult cu mama și în același timp este normal să-și vadă tatăl. Toată lumea este ok și se înțelege”, a declarat Radu în live-ul de pe Twitch, potrivit Libertatea.
Delia Matache spune că nu s-a gândit nicio clipă să-l înlocuiască pe Răzvan Miheț în viața copiilor. Radu s-a atașat deja de cei mici și a devenit prietenul lor. „Este un om foarte mișto. Radu se înțelege foarte bine cu copiii. Nu li s-a impus niciodată chestia asta că Radu este aici ca să «ia locul lui tati». Radu este prietenul copiilor, ceea ce a făcut totul să se întâmple foarte firesc.”
Și Radu a continuat: „Eu nu am privilegiile unui părinte. Este importantă raportarea ca ei să înțeleagă că sunt partenerul mamei lor și de fiecare dată sunt atent să comunic cu ei când vin de la tatăl lor, ca să știe că este o atmosferă pozitivă și înțelegere și că nu am venit să iau locul tatălui. Ei în continuare au doi părinții și vor rămâne părinții lor indiferent ce se întîmplă între ei. Oana este mama, Răzvan este tatăl.”