Update February 27, 2023 Filosoful Mihai Șora va fi înmormântat marți. În această seară, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus luni seara la Biserica Albă. Soția filosofului, Luiza Palanciuc, a scris un mesaj pe Facebook în care arată că nu a fost lăsată să-și vadă soțul și nici să-l îmbrace.
”Iubitule, nu știu unde ești, în ce colț din București, într-o cameră rece; nu mă lasă să te văd, nici să te îmbrac, să-ți arăt lucrușoarele pe care le vei lua cu tine…
Te vor aduce mâine seară, la ora 21, în Biserica Albă – „Biserica inimii mele“, cum obișnuiești să spui, și te vor așeza acolo. Iar Biserica inimii tale va rămâne deschisă peste noapte, pentru ca oamenii care te prețuiesc și vor să-ți fie aproape să poată veni lângă tine.
A doua zi, marți, la ora 13, va fi slujba înmormântării tale, cu părinții Mihail, Florian și Silviu, oameni plini de har, pe care-i iubești. Și cu tinerii din cor, fermecătorul cor al Bisericii Albe, despre care ai povestit de atâtea ori… Pe mâine, iubitule.”, scrie soția lui Mihai Șora, potrivit stiripesurse.ro.
Moment de reculegere pentru Mihai Şora la finalul spectacolului „Regele moare” de la TNB
Moment de o impresionantă încărcătură emoţională la finalul piesei “Regele moare”, care s-a jucat la Teatru Naţional, avându-l ca protagonist pe Victor Rebengiuc. Actorul a întrerupt aplauzele celor aproximativ 1000 de spectatori pentru a le solicita acestora un moment de reculegere în memoria filosofului Mihai Şora.
Mihai Şora s-a stins din viaţă pe 25 februarie 2023, la vârsta de 106 ani. O zi mai târziu, la Teatrul Naţional a avut loc spectacolul „Regele moare”, care ca protagonist pe Victor Rebengiuc. La sfârşitul spectacolului, actorul a întrerupt ropotele de aplauze ale spectactatorilor solicitându-le acestora să-şi îndrepte cu toţi gândul către regretatul Mihai Şora. O sală plină ochi de suflete a amuţit pentru o clipă.
Aflarea veştii decesului filosofului Mihai Şora l-a îndurerat pe Victor Rebengiuc, care a făcut o postare emoţionantă pe Facebook.
„Nu pot sa cred. Trista veste a plecarii Domnului SORA,ma cufunda intro tristete fara margini.Daca si dansul… Il credeam etern, Indur cu greutate absenta Domniei Sale. Il voi ruga pe bunul Dumnezeu,sa se indure de dansul. Tocmai imi stabilise un itinerar de ziua mea.Va asigur Draga Domnule Sora ca il voi respecta .Stiu ca la capatul lui va voi intalni„, a scris marele actor pe Facebook.