Update February 26, 2023 Patronul Rapidului a fost căsătorit timp de 18 ani cu Camelia Şucu, femeia cu care are două fete, pe Cristina și Ioana. S-au despărţit cu scandal, iar omul de afaceri a scos din conturi o sumă uriaşă, 50 de milioane de euro. Dan Şucu s-a recăsătorit în 2017 şi are doi băieţi din al doilea mariaj. Acuzată ani la rând că i-ar fi distrus căsnicia Cameliei Şucu, Diana Şucu a răbufnit şi a ţinut să înlăture toate speculaţiile.
„Dan a luat decizia de a pune punct acelei căsnicii, în 2003, în decembrie, după ce i s-a întâmplat ceva îngrozitor, undeva în Austria. Pe 2 ianuarie s-a reîntors în România, și-a făcut bagajele și s-a mutat din casa închiriată, unde stăteau ei în acea perioadă, la Snagov.
Apoi, a cunoscut pe cineva alături de care a stat un an și jumătate, o doamnă foarte serioasă. Omul a avut viața trăită în această perioadă, cu vacanțe, sărbători, etc. De asemenea, fetele lui Dan au acceptat-o pe doamna respectivă, bănuiesc fără nicio rezervă, din moment ce își petreceau vacanțele împreună.
Eu l-am cunoscut pe Dan în 2005, la sfârșitul lunii aprilie, undeva după ziua lui de naștere. Și, mă rog, am început o relație, ca să spun așa. Câteva luni mai târziu, mai exact pe 4 august 2005, m-a cerut de soție. Și știu că în noiembrie am rămas însărcinată… Am fost extrem de fericiți amândoi și asta pentru că ne doream nespus de mult copii.
În 2006, fiind gravidă în cinci luni, m-am trezit într-un război. M-am culcat fericită, liniștită, iar dimineața m-am trezit într-un scandal. Evident că am fost surprinsă, șocată, în primă fază.
Am fost acuzată că l-am despărțit de familia lui, că din cauza mea… La un moment dat, familia veche s-a trezit, după doi ani, că suferă, că soțul i-a dispărut! Și acest lucru se întâmpla în 2006, la o distanță de doi ani, repet. Și n-am înțeles de ce suferința a apărut așa târziu???„, a declarat Diana Şucu pentru cancan.ro.
Iniţial s-a vorbit despre o sumă de 40 de milioane de euro plătită, la divorţ, de Dan Şucu. Camelia Şucu ar fi primit acei bani pentru a renunţa la acţiunile pe care le avea în firmele fostului soţ. Diana Şucu anunţă că suma a fost chiar şi mai mare!
„În urma partajului, soțul meu a fost extrem de generos și-a plătit datoriile până la ultimul cent, cred că în jur de 50 de milioane de euro, îmi aduc aminte că s-a împărțit până și motorul bărcii!
În 18 ani de când sunt cu Dan, niciodată, dar niciodată, n-am spus absolut nimic despre acest subiect. Sigur că m-a deranjat! Este o minciună! Acum doresc să fac lumină asupra acestui subiect
Mă repet, a fost un război inventat. Asta este povestea mea și a soțului meu așa cum am trăit-o noi. Și încă ceva: soțul meu a spus că acea căsătorie a fost greșeala vieții lui. Dar așa se întâmplă atunci când nu-ți asculți părinții! Și cu asta am spus totul”, a mai spus actuala soţie a lui Dan Şucu, potrivit Antena Sport.
Ce avere are, de fapt, Dan Șucu?
Începând cu anul 1993, Dan Șucu a intrat în afaceri cu brandul Mobexpert, fiind unul dintre cei mai are retaileri de mobilă din țara noastră. Juratul de la ”Imperiul Leilor”, emisiunea de la Pro TV, are peste 2300 de angajați și o rețea de 26 de magazine și 8 fabrici. Averea sa este estimată între 120 și 125 de milioane de euro.
Dan Șucu a explicat faptul că este extrem de încântat de formatul acestei emisiuni și a investit, până acum, aproape trei milioane de euro. Investițiile pe care aceștia le fac sunt total adevărate și este extrem de importantă credibilitatea.
“Când am acceptat, cei de la ProTV, colegii mei, mi-au spus că se aşteaptă, ca un gentleman’s agreement, să fie măcar 300.000 de euro de investiţie în diferite afaceri. Eu am spus ok, dar am ajuns pe la trei milioane cu totul. Există şi o condiţie. Credibilitatea noastră şi a emisiunii este ceea ce se numeşte follow up. Aceste investiţii sunt pe bune. Toată lumea trebuie să vadă şi să ştie că totul este real.
Mă aştept ca aceste investiţii pe care ni le-am asumat să se facă urmărirea lor şi să arate tuturor că emisiunea e pe bune. Le-am spus tuturor prietenilor mei clar. Nu exista nimic de acolo care sa nu fie real. Mă aştept ca aceste investiții pe care le-am făcut să aducă un plus. Sunt pe bune toate investițiile. M-am săturat că m-au întrebat toți prietenii dacă sunt pe bune. Sunt pe bune. Să fie clar”, a explicat Dan Șucu, arată Can Can.