Update februarie 15, 2023 Anca Țurcașiu a povestit în emisiunea lui Cătălin Măruță cum a reușit să treacă peste divorțul de fostul soț. După o căsnicie de 22 de ani, Anca Țurcașiu și medicul Cristian Georgescu au decis să divorțeze. Acum, la trei ani de la despărțire, artista este pregătită să iubească din nou și să facă loc altui bărbat în viața ei.
„Cred că m-am reinventat ca să pot (n.r. – după divorț) și să știi că aplic foarte mult, adică mă trezesc dimineața și îmi conștientizez primul gând, iar dacă e unul care m-ar încurca îl arunc așa undeva și mă așez pe marginea patului, zâmbesc.
Încerc să mă bucur că mai primesc o zi în viața mea și că voi face din ea una memorabilă. Înainte doar munceam, eram un mare roboțel pe vremuri. Acum am început să mă regăsesc. Nu mă întorc în trecut eu niciodată.
Viața noastră este, de fapt, suma alegerilor pe care le facem în ea. Putem să rămânem acolo unde poate nu ne este bine o viață, pentru ce o să spună lumea sau teama, frica, panica de necunoscut”, a povestit Anca Țurcașiu la PRO TV, relatează unica.ro.
„Timpul este cel mai bun medicament”
Artista i-a mărturisit lui Cătălin Măruță că a reușit să își revină după divorț, iar timpul a fost cel mai bun medicament pentru ea. Momentan nu se gândește să se recăsătorească, însă este deschisă pentru a începe o nouă relație.
„Îți mărturisesc că nu a fost ușor, dar a fost o perioadă de timp. Am stat de vorbă cu foarte mulți înțelepți și toți mi-au spus că timpul este cel mai bun medicament și așa este, timpul rezolvă absolut orice.
Cineva acolo sus cred că mă iubește, pentru că am fost un om bun toată viața. Știu sigur că cineva acolo sus are grijă de mine să am o viață minunată. Am avut și un părinte și un psiholog, dar nu mai vreau să vorbesc despre asta.
Am conștientizat că trece timpul, că merit să trăiesc frumos, să am grijă de mine, să mă răsfăț. (…) De recăsătorit, nu știu, habar nu am. Niciodată nu poți să spui niciodată, nu merg pe principiul ăsta, dar îmi doresc să simt din nou fluturi în stomac, ca oricine. Nu e greu niciodată. Nu știi niciodată ce ți se întâmplă, nu? Dacă ies acum din platou și pac… un fluturaș? Nu știu, nu vreau să mă gândesc că nu vreau să mă mai mărit sau ceva. (…)
Îmi doresc să fiu sănătoasă și să pot să ofer tot ce am mai bun celor din jurul meu și să primesc. Și asta fac, în fiecare clipă și în fiecare zi. Vreau să încerc. Important e vibe-ul pe care îl ai în viață”, a subliniat cântăreața, potrivit RTV.