Update February 13, 2023 Cristi Borcea a venit cu dezvăluiri despre viața sa din închisoare. Spune că nu a avut un tratament preferențial în spatele gratiilor, că celula în care era închis avea dotări de lux, la care alți deținuți nici măcar nu visau.
Cristi Borcea: ”M-a afectat, nu pot să dorm fără medicamente”
”Dimineața, apel. Te trezeai la 6, după aceea micul-dejun și te duceai la muncă. Normal (n.r.- plângea de Sărbători). Acestea erau cele mai dureroase pentru cei care sunt acolo. Ar trebui să li se dea permisie. Sunt deținuți terminați și în imposibilitatea de a fi redați societății pentru că își distrug familia acolo.
De ce? Pentru că timp de 4,5,6 ani nu-și văd soția, copiii… Se destramă familii. A fost greu. Cea mai de preț e libertatea. Bine că am rămas întreg fizic, la cap sigur nu sunt. M-a afectat, nu pot să dorm fără medicamente. Stăteam 12 în cameră! Asta e, bine că am trecut”, a declarat Cristi Borcea.
Cristi Borcea, despre glumele care au apărut pe seama sa: ”În primii 3 ani la pușcărie, am făcut 4 copii”
În ciuda greutăților, omul de afaceri are acum o căsătorie fericită cu Valentina Pelinel, alături de care are 3 copii.
”Cel mai important e să fii împăcat cu tine și să ai liniștea pe care o am eu cu Valentina. Să mergi de drag acasă. Am găsit femeia care-mi dă și liniște, și putere, și înțelegere. E cea mai de încredere, cea mai frumoasă și deosebită femeie din lume”, a mai spus Borcea, citat de digisport.ro.
În total, Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite. În acest context, inevitabil, dinamovistul a devenit ținta glumelor, precum ”Doar dacă se uită Borcea la o femeie, rămâne însărcinată”: ”Normal. Au apărut, știi de ce? Eu, în primii 3 ani la pușcărie, am făcut 4 copii. Nu m-au deranjat niciodată (n.r.- glumele)”, a punctat Borcea.
Ce spune Cristi Borcea despre soția lui: „Mi-a ajutat Dumnezeu de am găsit-o pe Valentina”
La 53 de ani, Cristi Borcea are o familie fericită și 9 copii cu patru femei diferite. Și-a găsit fericirea în brațele Valentinei Pelinel și pare că e mai fericit ca niciodată. În cadrul unui podcast, Cristi Borcea a vorbit despre relația pe care o are cu Valentina și susține că este recunoscător că face parte din viața lui și îl sprijină necondiționat în tot ceea ce face.
„Cel mai important este să fii fericit și împăcat cu tine și să ai liniștea pe care o am eu cu Valentina, să mergi de drag acasă, să poți să stai… Dau un exemplu. Eu stau câte 3-4 ore în fiecare seară pe terasă și dezbatem toate problemele, este foarte important, mai ales pentru oamenii care stau în stres, pentru că am și eu peste 2000 de oameni, am societăți, conduc, trebuie să asigur salarii, credite. Acasă trebuie să mă delimitez de tot și să găsesc starea necesară.
Mi-a ajutat Dumnezeu de am găsit-o pe Valentina, mai bine mai târziu decât niciodată. Și mi-am găsit femeia care îmi dă și liniște, și putere, și înțelegere, este extraordinar de pozitivă. Cea mai de încredere, cea mai frumoasă și cea mai deosebită femeie din lume”, a spus Cristi Borcea, citat de cancan.ro.