Update decembrie 8, 2022 Universitatea Craiova este prima entitate din România care are curaj să ia atitudine față de Austria. Clubul a anunțat un boicot total în ceea ce privește companiile austriece. Echipa din Craiova face apel la toate cluburile din România să se alăture acestui demers.
„În urma atitudinii revoltătoare a Republicii Austria, de a bloca accesul României la Spațiul Schengen, Universitatea Craiova, fidelă principiilor înrădăcinate în ADN-ul său, a luat decizia de a sancționa companiile austriece partenere cu un boicot total.
Începând din această lună, clubul își va muta conturile de la banca cu acționariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil și consumabile a parcului auto al Științei nu se va mai realiza în stațiile OMW-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiționalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo stațiune montană din Austria, ci într-o altă țară europeană care are condiții de pregătire similare.
Din punctul nostru de vedere, aceste companii, dar nu numai ele, sunt părtașe la politica absurdă și discriminatorie la adresa românilor și a României, promovată de statul austriac în aceste zile. Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească pentru că, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să arătăm că suntem suficient de maturi din punct de vedere instituțional pentru a nu mai acționa după dictonul: „Capul plecat, sabia nu-l taie!“”, a transmis Universitatea Craiova, potrivit stiripesurse.ro.
Reacție a băncii austriece Raiffeisen după ce Viena a blocat aderarea României la Schengen
Raiffeisen Bank, bancă austriacă care desfășoară operațiuni în țara noastră, reacționează după blocajul Austriei pentru aderarea României la Schengen. Oficialii băncii austriece se arată surprinși de decizia Vienei, dar precizează că nu comentează „decizii cu caracter politic”.
„Nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic, mai mult decât că ne arătăm surprinși de această decizie. Grupul Raiffeisen Bank International, alături de Raiffeisen Bank România, ca una din cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est,
este un promotor al valorilor democratice ce unesc comunitatea europeană și susține creșterea economică sustenabilă prin intermediul unei piețe comune bazată pe libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor”, se arată într-un comunicat al Raiffeisen Bank România, potrivit Hotnews.
Raiffeisen Bank este o bancă locală care finanțează si susține economia românească de 25 de ani, fiind a treia bancă din punct de vedere al creditării în piață. De la privatizarea Băncii Agricole (2001) până astăzi, Raiffeisen Bank a fost un partener puternic pentru peste 2 milioane de clienți persoane fizice, mai mult de 110.000 de IMM-uri și 5600 de corporații mari și medii.
În primele nouă luni ale anului 2022 creditarea a crescut la Raiffeisen Bank cu 27% și a înregistrat cea mai mare creștere pe segmentul corporații, respectiv de 55%. În plus, în Raiffeisen Bank România lucrează 4900 de angajați în cele aproximativ 300 de sedii.