Update octombrie 25, 2022 După atâtea zile de scandal, antrenorul Patrick Mouratoglou și academia sa nu-și asumă nicio vină astfel că toate privirile se îndreaptă către Halep. Ce ai făcut Simona, și nu ne zici?Luni seară, doctorul Dana Safta, la care „Simo“ a apelat în ultimii ani cu diverse probleme medicale, a apărut la postul Antena 3 CNN și a vorbit despre acest caz de dopaj.
Dana Safta a respins categoric varianta ca Halep să fi luat Roxadustat, cu dorința explicită de a-și mări capacitatea de efort. Mai mult, în susținerea afirmației sale, Dana Safta a prezentat situația testelor antidoping la care a fost supusă „Simo“, în ultima perioadă. Toate au fost negative, cu excepția testului făcut, la New York, în timpul US Open. Aici, Halep a fost însoțită la turneu de fostul ei soț, Toni Iuruc. La scurt timp după revenirea de la New York, cei doi au divorțat, anunță Adevarul.
Ce a scris Oana Zamfir pe Facebook?
Doctorul Dana Safta: cum a ajuns substanța interzisă în probele Simonei Halep. Foarte importante argumentele și probele aduse în cazul Simonei Halep de doctorul și prietena sa apropiată, dr Dana Safta, fost director al Spitalui Elias și un nume extrem de respectat în medicina românească! Cu știinta și cu logica aduse argumentele, nu doar cu suflet și respect! (Altfel, au fost personaje care să-și arate și în aceste zile caracterul mizerabil)
1. Simona a fost testată negativ pe 3 august la Toronto (turneu pe care l-a și câștigat).
2. A fost testată negativ pe 26 august la US Open. Pe 29 iese testul pozitiv. Urme infime din această substanță (n.r. – Roxadustat), nu ca și cum i-ar fi fost administrată o pastilă în aceste 3 zile.
3. Pe 11 septembrie Simona e supusă operației la nas. În pregătirea ei face analize și teste de coagulare. Ies perfect. Or, spune dr Dana Safta, intersecția substanței interzise cu medicația cronică a Simonei (Euthyrox și anticoncepționale) ar fi determinat probleme de coagulare, tromboze, în niciun caz n-ar fi ieșit probele perfecte.
4. Din clipa în care iese proba pozitivă de la US Open, Simona se trezește la ușă cu antidopingul românesc. Probele ies tot negative.
Bun, deci fără dubiu că Simona nu doar că nu a luat în cunoștință de cauză acest medicament, nu l-a luat deloc.
Și atunci cum a ajuns substanța în probele Simonei?
Ipotezele Danei Safta (perfect articulate și asumate ca medic, nu ca prietenă) sunt următoarele:
*Probele au fost contaminate la laboratorul unde a fost efectuat testul.
*Suplimentele de recuperare pe care le-a băut în timpul meciului au fost contaminate în fabrica în care au fost produse (și lotul poate fi verificat).
*Dana Safta nu a exclus nici ca cineva să-i fi pus ceva în mâncare Simonei, precizând însă că e greu de crezut că acel cineva ar fi putut s-o dușmănească atât de tare, încât să facă asta.
Rică Răducanu, mesaj de susținere pentru Simona Halep în scandalul dopajului: „Cineva a avut un interes să îi facă rău”
Fostul portar de la Rapid a făcut declarații în cazul scandalului de dopaj în care este implicată Simona Halep. Fostul sportiv i-a transmis un mesaj de susținere celebrei tenismene.
Rică Răducanu și Simona Halep se cunosc personal, iar fostul rapidist crede, cu tărie, că tenismena este nevinovată. Sportiva a fost testată pozitiv pentru o substanță interzisă în timpul turneului US Open 2022.
„Eu o știu bine, nu ar face ea așa. Cineva a avut un interes să îi facă rău, vreun fost antrenor sau altcineva, oameni pe care ea poate i-a gonit, nu se știe exact, vom afla. Precis, Simona nu lua de-astea, acum, la bătrânețe.
E sigur cineva din anturajul ei, e o oftică a cuiva, din zona de antrenoriat sau altcineva. I-o fi zis că e bine să ia pastila, ea o fi luat, cine știe? În general, medicii și antrenorii se vorbesc între ei, nu le spun sportivilor.
Așa m-am gândit eu, Simona nu făcea ceva rău, mai ales acum când știa că se duce la un așa mare turneu, când știa că îi controlează”, a spus el, potrivit Antena 1.
Rică Răducanu a explicat că și pe vremea sa medicii îi dădeau medicamente, fără să știe ce ia. Pe atunci, nu erau teste sau nu știa despre ce e vorba.
„Și nouă ne dădeau medicii pastile, nici nu știam ce e, mă dureau toate, cădeam lat de durere. Zicea medicul: Ia, mă, asta!. Luam, că dacă a zis domnul doctor! Dar de unde dracu să știu ce era? Aveam rupturi pe la genunchi, pe la cap.
Pe timpul nostru când aveai dureri mari îți ziceau medicii: Hai să-ți fac o morfină!. Și eu ziceam, ca să scap de dureri: Bagă, tată, morfină!. Pe atunci nu erau teste sau nu știam.
Poate că, doctorii, pentru rezultate, mai ziceau hai să le bagăm de-astea, că apoi aleargă mai tare, era interesul pentru țară, în competițiile sportive”, a mai continuat fostul portar pentru sursa citată.