Virgina Ruzici, dată afară de Simona Halep, intervine în scandal: „Este o persoană de o sportivitate impecabilă, integră și onestă”

Update octombrie 24, 2022 Chiar dacă a fost dată afară de Simona Halep, Virginia Ruzici i-a luat apărarea în cazul substanței interzise. Virginia Ruzici i-a fost manager mulți ani.

“O cunosc pe Simona de mult timp și am lucrat cu ea timp de 14 ani. În tot acest timp, nu numai că a fost o sportivă și o campioană incredibilă, ci și un model. Simona este o persoană de o sportivitate impecabilă, integră și onestă.

Virgina Ruzici, dată afară de Simona Halep, intervine în scandal: „Este o persoană de o sportivitate impecabilă, integră și onestă” 1

Sunt profund întristată de aceste evoluții și sunt 100% convinsă că Simona nu ar fi făcut niciodată nimic pentru a obține un avantaj necuvenit. O susțin pe deplin pe Simona în lupta ei pentru adevăr și sunt alături de ea“, a scris Virginia Ruzici pe Instagram, potrivit stiripesurse.ro.

După ce a început colaborarea cu Patrick Muratoglu, Simona Halep a renunțat la vechiul staff, inclusiv la Virginia Ruzici sau la Theo Cercel.

Totul este Mouratoglou acum! Echipa este 100% Mouratoglou! Tot ce mă înconjoară are legătură cu academia lui și cu el!“, spunea Halep.

Darren Cahill, despre Simona Halep

Fost antrenor al Simonei Halep, australianul Darren Cahill a transmis, duminică, un mesaj de susţinere pentru aceasta.

Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, aş vrea să vorbesc despre persoana pe care o cunosc şi despre sportivul alături de care am lucrat timp de 6 ani.

În primul şi cel mai important rând: nu există absolut nici măcar o şansă ca Simona să fi luat cu bună ştiinţă sau intenţionat vreo substanţă de pe lista celor interzise. Nici o şansă. Zero”, scrie tehnicianul pe Instagram, potrivit Europa FM.

Este o sportivă preocupată permanent de orice i-ar fi fost prescris de un medic (ceea ce s-a întâmplat rar) sau despre orice supliment pe care îl folosea sau l-ar fi luat în considerare. Vorbele ei erau întotdeauna: Verificaţi de două ori, de trei ori, pentru a vă asigura că este legal şi permis. Altfel, dacă nu sunteţi siguri, nu iau nimic”, a adăugat Darren Cahill.

Simona a fost testată de multe ori, la turnee sau la întâmplare. Niciodată nu s-a plâns de asta, pentru că ştia că toţi jucătorii din circuit erau testaţi la fel de des.

Integritatea Simonei este ireproşabilă, iubeşte jocul şi este o persoană cu picioarele pe pământ, care îşi respectă semenii ca o campioană umilă şi abordabilă.

Am stat cu mândrie alături de ea. Onestitatea a fost, întotdeauna, cea mai mare putere şi cea mai mare slăbiciune a ei. Pune-i o întrebare la o conferinţă de presă şi ea va da un răspuns sincer. Şi-a construit o carieră uimitoare alegând să facă lucrurile pe calea cea grea. Pe calea cea bună.

Eu cred în ea! Acum mai mult ca niciodată! Eu îi sunt alături Simonei”, a conchis antrenorul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.