Update octombrie 21, 2022 Simona Halep are o misiune aproape imposibilă, să demonstreze că a luat fără să știe un medicament contaminat cu o substanță interzisă. Radu Banciu crede însă că s-a sfârșit cariera Simonei Halep.
„Suntem la faza declarațiilor. Simona Halep a spus că începe cel mai greu meci al carierei sale. Din fericire, cariera e pe final. Bine că nu a venit controlul acesta după Roland Garros sau după Wimbledon, turneele pe care le-a câștigat.
Ne duce cu gândul la situația Andreei Răducan, pe care românii au acceptat-o așa. Nu suntem o națiune care să își permită să dea jos de pe piedestal astfel de personaje. Nu avem onestitate și nici cultură sportivă. Națiuni mai dezvoltate, inclusiv intelectual, i-au distrus pe acești impostori, nu îi mai găsești nici pe google. Exemple sunt destule, îmi vine în minte ce a pățit Lance Armstrong.
Dar noi nu vom face asta, noi vom avea suspiciuni, îi vom bănui pe ăia. Suntem utopici și naivi, așa cum am fost și în modul cum am abordat performanțele ei.
Simona Halep nu a fost o sportivă ieșită din comun, a beneficiat de o conjunctură, cu puține jucătoare de calitate. Nu va rămâne în istorie.
Acum riscă să fie radiată, e situația grava. În tenis nu se prea fac controale, șansele să fii prins sunt minime. Au fost vreo două cazuri mai cunoscute, cu cehul Korda și Sharapova… Federația de tenis nu e interesată să intervină.
Cei de acolo vor să păcălească. Sigur, nu reușesc să ne păcălească pe toți. Nici Federer, nici Djokovic și nici Nadal nu sunt campioni adevărați. Eu și cu tine suntem! Pentru că eu, nu știu dacă și matale, îi plătesc pe ăștia. Am 14 canale de streaming unde sunt abonat. Dacă nu eram așa pasionat de sport, ăștia nu apăreau. Noi ne uităm la ei, nu ei se uită la noi! Să nu uite asta”, a spus Radu Banciu, în exclusivitate pentru ProSport.
Medicul naționalei timp de 27 de ani nu crede în coincidențe în „cazul Simona Halep”: „Nu e o greșeală! Niciun medic nu prescrie așa ceva, un antrenor, da!”
Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de fotbal a României timp de 27 de ani, a vorbit despre scandalul care o are în prim-plan pe una dintre cele mai importante sportive din istoria țării noastre.
Explicațiile farmacistului: Ce este roxadustatul, substanța pentru care a fost suspendată Halep
Farmacista Beatrice Speteanu afirmă că în România nu se găsesc medicamente care să conţină substanţa activă roxadustat, cea la care a fost depistată pozitiv Simona Halep. Farmacista a explicat că roxadustat este o substanţă sintetică şi acţionează asemenea unei enzime şi care stimulează oxigenarea în sânge, iar la nivel european există medicamente care conţin această substanţă, utilizate în special în cazul persoanelor care au probleme renale, şi care sunt aprobate, însă se eliberează pe bază de reţetă.
„Este un medicament care, în mod normal, în Europa este autorizat, în România nu se găseşte. Este un medicament care stimulează producţia de eritropoietină. În mod normal, persoanele care au probleme cu rinichii nu sintetizează suficient eritropoietina.
Eu ştiam de demult că la noi în ţară există eritropietină şi sunt foarte mulţi sportivi care folosesc fiole ca să crească anduranţa la efort. Asta e de 20 de ani de zile. La noi este echivalentul eritropoietina şi chiar cunosc atleţi care folosesc eritropoietina pentru energie, pentru că le creşte producţia de celule roşii şi crescând producţia de celule roşii ai mai mult oxigen, mai bună oxigenare a sângelui, deci la propriu creşte anduranţa la efort”, a declarat Beatrice Speteanu pentru News.ro, potrivit stiripesusre.ro.
Aceasta a explicat că roxadustat „este o substanţă sintetică, în mod normal nu se regăseşte în natură, în produse comerciale care sunt comestibile, deci trebuie să fie doar prin administrarea medicamentului”.
Beatrice Speteanu a mai explicat că în alte state medicamentul se procură pe bază de reţetă.
„Pentru tratarea exact a aceleiaşi afecţiuni, la noi în ţară există eritropoietine. Substanţa aceasta chiar duce la producţia eritropoietinei, producţia hemoglobinei, creşte oxigenarea sângelui. Creşte producţia de celule roşii. (…) Dopingul este de mai multe feluri.
Există un doping care merge la nivel cerebral – vorbim de banalele pseudoefedrine, că a fost un caz cu gimnasta noastră care a luat Nurofen răceală şi gripă, care conţinea pseudoefedrină, care dă o stimulare la nivel cerebral, la propriu, energie – există substanţe care produc la nivel celular o creştere de celule roşii care produc mai multă anduranţă, o rezistenţă la efort şi la durere”, a mai explicat Beatrice Speteanu.