Român stabilit în SUA de 30 de ani, despre prețurile uriașe de la noi: „Păi e mai scump aici zahărul. Am cheltuit vreo 15.000 de lei, dar nu pot să-mi dau seama pe ce. Puterea de cumpărare e mult mai bună acolo”

Update octombrie 13, 2022 Prețurile cresc în continuare, inflația a ajuns la aproape 16% iar banii nu mai au valoare. În ultimul an, s-a scumpit cu aproape 50%, spune Institutul Naţional de Statistică. La raft, însă, creşterea de preţ e mult mai mare. Şi la fel se întâmplă cu toate produsele alimentare: costă tot mai mult de la o lună la alta.

Pentru dulciurile cu specific libanez, într-un local se folosesc, în fiecare lună, în jur de 500 de kilograme de zahăr. Materia primă costă acum dublu faţă de anul trecut, informează observatornews.ro.

Român stabilit în SUA de 30 de ani, despre prețurile uriașe de la noi: „Păi e mai scump aici zahărul. Am cheltuit vreo 15.000 de lei, dar nu pot să-mi dau seama pe ce. Puterea de cumpărare e mult mai bună acolo” 1
(foto playtech.ro)

Maissam Murad, proprietar local libanez: Undeva la 5 lei şi ceva, 6 lei. Acum un an era până în 3 lei. Deci da, este o creştere semnificativă. Şi mai ales pentru produsele care conţin foarte mult zahăr, este o problemă mare.

Aşa că şi kilogramul de baclava e mai scump.

Maissam Murad, proprietar local libanez: Noi vindem undeva între 180 şi 220 de lei kilogramul de baclava. Avem o medie cam de 10, 15% creştere de preţ.

În ultimul an, zahărul s-a scumpit cu 49%, spun datele oficiale. Socoteala de la INS nu se potriveşte însă cu cea din magazine. CARTON FACUT!!! În septembrie 2021, kilogramul de zahăr pornea de la la 2 lei şi 50 de bani. Luna trecută, preţul minim era de 4 lei şi 50 de bani la raft. În procente, o creştere de 80%, mult peste statistica oficială. Acum, un kilogram de zahăr se vinde şi cu aproape 7 lei.

Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară: Este consecinţa creşterii preţului, în primul rând, la energie electrică. Şi la energie termică. Pentru că, în general, procesarea în zahăr depinde de aceste două lucruri în mod direct.

Virgil Neagu e stabilit de mai bine de 30 de ani în Statele Unite. De cinci săptămâni e în concediu în ţara natală şi trăieşte într-o continuă mirare: a descoperit că traiul e mai scump aici.

Virgil Neagu, român stabilit în SUA: Păi e mai scump aici zahărul. Am cheltuit vreo 15.000 de lei, dar nu pot să-mi dau seama pe ce. Puterea de cumpărare e mult mai bună acolo, mult mai mare. Adică îţi permiti orice să cumperi acolo, faţă de aici. Şi acolo este inflaţie, bineînţeles că a crescut, dar nu aşa de mult.

Analist: ”Pentru mulți, iarna aceasta va însemna întoarcerea la parizer și margarină”

Analistul economic Adrian Negrescu a explicat într-un interviu acordat Ziare.com ce se va întâmpla în perioada următoare cu prețurile. Românii nu vor avea de ales și vor cumpăra mai puțin.

”Vom vedea, din păcate, din ce în ce mai puține sortimente de alimente la raft deoarece și pentru producători, costurile cu energia, cu gazele, cu carburanții – care se scumpesc în această perioadă – vor pune presiune pe preț. Nu-și vor mai permite să producă o gamă atât de largă și de calitate de alimente, motiv pentru care, cel mai probabil, în această iarnă, vom mânca mai puțin și mai prost.De ce mai puțin?

Pentru că nu ne vom permite, mulți dintre noi, să cumpărăm alimente în exces, coșul de consum mediu de consum, depășind, săptămânal, 600- 700 de lei pe săptămână, ceea ce este foarte mult, raportat la nivelul din 2019. Iar mai prost, pentru că, din păcate, pe rafturile magazinelor vom vedea produse mai ieftine, dar foarte slabe din punct de vedere calitativ.

Pentru mulți români, iarna aceasta va înseamna întoarcerea la parizer, margarină, cartofi, orez și celelalte alimente de care ne aducem aminte din anii 90 atunci când puterea de cumpărare era foarte redusă”, a spus Adrian Negrescu.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.