Update septembrie 19, 2022 Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține în continuare majorarea pensiilor cu minimum 10% și a salariului minim. Social-democraţii au propus creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei şi creşterea punctului de pensie de la 1.586 lei la 1.745 de lei.
„Recent am lansat din partea PSD un program de sprijin pentru cetățeni și vom lansa și în continuare. Deja lucrăm la un program pentru iarna 2022-2023, un program de măsuri sociale. Primele măsuri solicitate, luând în calcul analizele făcute, o majorare a pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie, dar și o discuție transparentă, în urma discuțiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar și cu premierul, începând de astăzi (luni – n.d.), la nivelul Ministerului Muncii am declanșat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuție cu partenerii sociali, patronatele și sindicatele, astfel încât de la 1 ianuarie să avem o creștere a salariului minim brut garantat în plată, ținând cont și de directiva nou aprobată privind salariul minim adecvat”, spune Marius Budăi, citat de observatornews.ro.
Premierul Nicolae Ciucă a spus însă că propunerea PSD, anunţată de ministrul Muncii, Marius Budăi, privitoare la majorarea pensiilor şi salariilor, nu a fost discutată în coaliţie.
„Nu am discutat în coaliţie. Nu avem încă proiectul de buget pentru anul 2023. Nu pot răspunde cu da sau nu”, a spus pe 31 august premierul Nicolae Ciucă.
El a mai declarat că ministrul Muncii, Marius Budăi, trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliului Naţional Tripartit. „Ca atare, toate aceste chestiuni le vom clarifica şi vom avea o abordare la nivelul guvernului, aşa cum am avut şi până în acest moment. Este vorba de responsabilitate, este vorba de ceea ce oamenii aşteaptă de la noi – să ştie că guvernul este în măsură să ia decizii reale şi nu vorbe. Aici discutăm despre ceea ce facem, nu de ce vorbim”, a adaugat Ciucă.