Update septembrie 17, 2022 Preotul Visarion Alexa riscă să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unor surse judiciare, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual. Acesta ar fi recunoscut fapta în timpul audierilor.
Poliţiştii bucureșteni au reținut pentru 24 de ore au reținut vineri un bărbat de 46 de ani în urma plângerii de agresiune sexuală depusă de o femeie, potrivit unui comunicat de presă.
Surse judiciare au declarat pentru ziarul Libertatea că este vorba de părintele Visarion Alexa de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae.
„Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, transmite Poliția Capitalei.
Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă, iar dacă acuzațiile aduse preotului vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
”Vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a mai spus acesta, potrivit g4media.ro.
Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească”, potrivit unui anunț al Patriarhiei.