Update septembrie 17, 2022 Marius Chiriac, director general în cadrul Enel, a făcut lumină în cazul clienţilor care au aflat că au de platit facturi cu sume uriaşe. Acesta a explicat cum a fost aplicată ordonanţa de urgenţă pe energie, dar şi cum pot evita românii cheltuielile excesive la curentul electric.
De la 1 aprilie până la 1 septembrie s-au produs 14 modificări legislative. Directorul Enel a spus că a interacţionat cu toţi clienţii şi le-a explicat motivul pentru care au primit facturi cu costuri mari şi le-a cerut să transmită indexul lunar. Mai mult, Marius Chiriac spune că războiul din Ucraina a contribuit şi el la explozia facturilor.
“Într-adevăr, în ultima perioadă am avut mai multe facturi expuse în spaţiul public. Ceea ce vreau să vă asigur este că am interacţionat cu clienţii, am verificat facturile respective, le-am explicat clienţilor de unde vine această creştere şi cred că explicaţiile noastre au fost înţelese. Într-adevăr, pe parcursul ultimului an au fost câteva modificări succesive ale legislaţiei.
Am avut o primă schemă de subvenţionare până la sfârşitul lunii martie, în care toţi clienţii casnici au beneficiat de plafonare. Ulterior, de la data de 1 aprilie legislaţia s-a schimbat, în sensul în care o categorie relevantă de clienţi şi anume cei care au consumat în anul 2021. Aşa s-a făcut încadrarea, conform reglementării.
Clienţii ce au consumat peste 300 kwh/lună au intrat pe o categorie specială, fiind facturaţi după o formulă legată de costul mediu de achiziţie al furnizorului de energie. Acest lucru a condus pentru această categorie de clienţi ce nu beneficiază de plafonare, la o creştere semnificativă a nivelului facturii.
Ulterior, în data de 14 iulie, odată cu legea de aprobare a ordonanţei 27, a mai venit o modificare. Aici trebuie să înţelegeţi că pe parcursul ultimelor zece luni, furnizorii au avut de gestionat nu mai puţin de 14 schimbări ale legislaţiei, iar jumătate din ele au avut şi un impact relevant în sistemele de facturare. Acest lucru a pus o presiune fantastică asupra implementărilor în sistem. Odată cu data de 14 iulie a venit o altă schimbare, în sensul în care, de data aceasta legiuitorul a schimbat formula, alegând ca formulă de calcul, minimul dintre preţul contractual şi costul mediu al furnizorului, lucru care a generat o modificare suplimentară.
Începând cu data de 1 septembrie, o altă schimbare va fi aplicabilă, inclusiv unei categorii mai mici de consum. Începând cu data de 1 septembrie este important să ştim că toţi clienţii ce au un consum de peste 255 kwh/lună vor plăti un preţ ce va fi bazat pe costul mediu al furnizorului sau preţul de contract”, a explicat Marius Chiriac, în exclusivitate la Antena 3.
Enel explică de ce Mihai Șora a primit o factură de peste 6.000 de lei la energie electrică
La o zi după ce filozoful Mihai Șora s-a plâns pe Facebook că a primit o factură de peste 6.000 de lei la energie electrică, reprezentanții Enel Energie Muntenia au venit cu o explicație, spunând că este vorba despre o factură de regularizare.
“Enel Energie Muntenia a emis pe numele domnului Mihai Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 – august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta). Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei.
De asemenea, îndrumăm clienții să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real”, au transmis reprezentanții companiei, potrivit hotnews.ro.
Filozoful Mihai Șora a povestit, joi, pe Facebook, că ultima sa factură la ENEL, scadentă la 28 septembrie, este de 6.096,99 de lei: “Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant. Cum să fac?”.