Update September 15, 2022 Emoții la primirea facturilor de electricitate. S-a vorbit atât de mult de compensare dar apar multe facturi de mii de lei iar cei afectați nu-și explică. Există vedete care au vile mari și nu se încadrează în plafon dar există și pensionari care nu au consumatori în casă care se trezesc cu facturi uriașe. Unul dintre ei este Mihai Șora.
Acesta a dezvăluit factura pe care este nevoit să o achite luna aceasta la curent, în funcție de consumul pe care l-a avut în luna august. Filosoful le-a spus celor din social media ce electrocasnice are în locuință.
Consumul de electricitate nu ar fi justificat având în vedere aparatele pe care le folosește în mod constant, unele dintre acestea fiind chiar economice. În plus, de altele scriitorul spune că nici măcar nu ”abuzează”.
„Un bec mititeluț, la masa de scris: «economic» i se spune. Un frigider A+++, Zanussi, și el mititel (cel mai scund din comerț). Un laptop HP (care stă să-și dea obștescul sfârșit, dar care nu a fost vreodată, în lunga lui viață, energivor).
O tabletă cu măr. Un telefon mobil. O mașină de spălat rufe (de care nu abuzăm, fiind – de la natură – mai sobri și curăței). Atât. NU televizor. NU aer condiționat. NU mașină de cafea. NU alte electrocasnice (cum ar fi mașina de tocat firul de leuștean în patru).
Din când în când, recunosc, un pipi/kk scurt la baie, cu becul aprins. 6.096,99 lei (șase mii nouăzeci și șase și nouăzeci și nouă centime) de plată la ENEL – factura cu ID 42005859787.
Data scadentă: 28.09.2022. Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant. Cum să fac”, a scris Mihai Șora pe pagina de Facebook, potrivit Fanatik.
Mihai Șora, sfaturi de la oameni. Ce i-au transmis internauții
Situaţia a creat revoltă pe internet, iar sfaturile nu au întârziat să apară.
“Am pățit şi eu ceva similar… se defectase contorul… după o sesizare online, în 2 zile au venit şi au constat că era defect contorul… l-au schimbat, iar după aceea au expertizat contorul şi au constat ca a înregistrat în plus 1700kWh… în baza raportului de expertiza s-a făcut factura storno şi am rămas cu sold negativ din care am plătit următoarele 6-7 facturi… cred că se putea face şi o cerere de returnare a banilor, dar nu mi-am bătut capul”, spune cineva, potrivit Antena 3.
“Verificați pe factură indexul stabilit ( citit sau estimat ), dacă este citit atunci verificați cu contorul și vedeți dacă este o eroare la citirea acestuia și apoi faceți sesizare; daca aveți regularizare pe mai multe luni verificați sumele plătite deja și solicitați verificarea contorului”, mai recomandă cineva.
“Nu înțeleg un asemenea preț la curent. Avem hidrocentrale, termocentrale, centrală nucleară. E un abuz”, mai spune cineva.