Update august 24, 2022 Alexandra Stan este deranjată de faptul că un afacerist căsătorit i-a propus să fie amanta lui. Artista a povestit întâmplarea pe contul de Instagram, unde a fost extrem de acidă în declarații.
„Bună. Hai să începem cu dreptul. Eu sunt Alex, 38 de ani, București, puțin căsătorit. Conduc ceva companii în domeniul transportului. Locuiesc în zona de nord, firma o am la periferie, unde am și garajul mașinilor. Pe scurt, că nu îmi place vrăjeala. Uite care e treaba, ești superbă și aș vrea să ne cunoaștem. Dacă tu consideri că merită să continuăm discuția, ar fi o plăcere. Îți poți face și un cont fals și o continuăm acolo. O zi bună”, i-a scris afaceristul însurat Alexandrei Stan, potrivit libertatea.ro.
Cântăreața a postat mesajul primit și a avut o primă reacție. „Nu știu dacă e pe bune sau nu, dar dacă e, să-ți fie rușine! Mi-e scârbă, sincer”, a spus Alexandra, citată de fanatik.ro.
Artista nu s-a mai confruntat cu astfel de situații și a dezvăluit dacă situația se va repeta ea va face public numele celui care îi trimite mesaje.
„N-am mai primit niciodată o chestie de genul ăsta. Eu înțeleg, sunt sexy, mi se văd sfârcurile, una, alta, îți place de mine, mă apreciezi. Băi, dar să și spui că ești un pic căsătorit, pe bune, frate? Să zică mersi că nu am pus contul lui acolo să vadă nevastă-sa, că poate mă urmărește, săraca femeie. Cred că așa ar trebui să fac.
Eu mă gândesc că taică-miu are telefon și mai stă pe Facebook și să-i scrie chestii de genul ăsta, poate mă și știu cu ea.(…) Nu înțeleg aia cu transportul. Adică, gen, omul are bani și e ok că e puțin căsătorit. Nu vreți să știți cât de tare m-am enervat”, a mai spus Alexandra Stan pe Instagram.