Update iunie 27, 2022 Un delfin mort a fost adus de valuri în zona în care turiștii aflați în stațiunea Mamaia înotau.
Din nefericire, în această primăvară a fost înregistrat un număr foarte mare de delfini eșuați. Unul dintre motive este războiul, iar o altă cauză ar fi boala morbillivirus.
Biologul marin Răzvan Popescu-Mirceni a declarat pentru Focus Press cum au ajuns delfinii victime ale războiului din Ucraina. Mulți dintre aceștia au fost găsiți cu arsuri și răni în Bulgaria, provocate, cel mai probabil, de exploziile unor bombe.
„Din nefericire, problema conflictului militar din vecinătatea noastră reprezintă o amenințare și suntem cu ochii în patru, mai ales de când au fost anunțate distrugeri ale unor platforme de foraj, sperăm să fie de gaze și nu de petrol. La un moment dat se vor resimți efectele. Legat de regimul de zgomot din masa apei, cu siguranță în zona respectivă a crescut.
Orice zgomot, orice sonar de înaltă frecvență care în general este folosit de militari, are impact asupra delfinilor. Practic, anumite niveluri de frecvență și intensitatea prea mare și afectează sistemul de orientare al delfinilor, ei nu se bazează pe ochi în apă, vederea lor este foarte proastă, este de câțiva zeci de centimetri, maxim. Mediul nu o permite, pe de-o parte, iar pe de altă parte, inițial ochii au fost destinați vederii subaerian.
În schimb, au dezvoltat acest mecanism, comparativ cu al liliecilor, care prin ultrasunete pot să facă o imagine, să își captureze prada. Astfel, niște sunete mult mai puternice pot să le provoace leziuni asupra acelui organ de recepția a ultrasunetelor. Se numesc microleziuni, vânătăi, capilare care se sparg. Melon acesta aflat în zona frunții delfinilor, adică fruntea delfinilor și organul senzorial se extinde foarte mult și în mandibule.
Practic în melon respectiv își formează imaginea, de fapt, receptează ecoul, pe baza căruia în creier își formează imaginea a ceea ce este în jurul lui”, a declarat dr. Răzvan Popescu-Mirceni, biolog marin.