Update iunie 16, 2022 „Bucurie” mare pentru Elena Udrea care se întoarce în sfârșit acasă. Chiar și CEDO i-a respins „dreptul de a fugi” de închisoarea din România în Grecia sau Bulgaria.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea. Fostul ministru al Dezvoltării urmează să ajungă joi în țară, după ce o instanță din Bulgaria i-a respins cerea de a nu fi predată autorităților din România, unde are de ispășit o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru corupție.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei, potrivit digi24.ro.
La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele fostei titulare a ministerului turismului şi dezvoltării regionale (2009-2012) un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg.
Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România.
Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.
Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii”, a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.
Curtea de Apel de la Sofia a decis pe 10 iunie că Elena Udrea va fi extrădată în România, după aproape două luni după ce fostul ministru al Dezvoltării a fost arestat pe teritoriul Bulgariei.
Udrea ar urma să fie adusă în țară joi, spun sursele g4media.ro