Nou. O companie din România publică salariile în anunţurile de angajare, într-un demers de transparenţă

Update iunie 14, 2022 Libra Internet Bank, un angajator cu peste 1.000 de salariaţi pe plan local, a început să publice intervalele salariale pe care le oferă viitorilor angajaţi în anunţurile de recrutare, marcând o premieră în sectorul bancar, dar şi în rândul companiilor din zona de birouri care fac angajări.

Astfel, dintre rolurile scoase la concurs, cel mai mare nivel salarial oferit este acordat unui dezvoltator software (Creatio Developer) din divizia de management al calităţii, care poate obţine un salariu de încadrare net cuprins între 7.600 şi 12.900 de lei pe lună, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor din anunţul de angajare al Libra.

Nou. O companie din România publică salariile în anunţurile de angajare, într-un demers de transparenţă 1

Pe lângă salariul de încadrare, candidatul mai primeşte beneficii precum tichete de vacanţă (în valoare de 3.000 de lei), tichete de masă (20 de lei pe zi), dar şi program flexibil („inclusiv Late Monday & Early Friday“), zile de concediu suplimentare sau posibilitatea unui concediu sabatic pentru cei care au o vechime mai mare de 5 ani în bancă.

„Acest proiect-pilot, prin care am început să comunicăm plaja salarială încă din anunţul de recrutare, îşi propune să contribuie la această bună informare a candidaţilor şi să le faciliteze astfel luarea deciziilor. Bineînţeles, oferta noastră finală de angajare ţine cont de fiecare dată de mai multe elemente, precum echitatea internă sau nivelul de salarizare din piaţă corelat cu experienţa şi competenţele candidatului selectat“, a explicat Gabriela Constantinescu, director divizia resurse umane în cadrul Libra Internet Bank.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.