Jaf la benzinărie. Un hoţ cu mască a intrat cu o armă în mână şi a fugit cu 2 sticle de vin

Update iunie 14, 2022 Un  bărbat a jefuit o benzinărie OMV Petrom din Oradea, în noaptea de luni spre marți. Bărbatul este căutat de poliție. Acesta purta o mască chirurgicală şi a plecat cu două sticle de vin.

Benzinăria călcată de hoţ se află pe Calea Clujului din Oradea, iar incidentul s-a produs luni, 13 iunie, în jurul orei 1 noaptea.  Hoţul a luat două sticle de vin în valoare de 70 lei şi a trecut pe lângă casier ţinând în mână un pistol despre care încă nu se ştie dacă a fost o armă de foc sau de jucărie, informează adevarul.ro.

Jaf la benzinărie. Un hoţ cu mască a intrat cu o armă în mână şi a fugit cu 2 sticle de vin 1
(foto arhiva)

Imediat după plecarea bărbatului, casierul a sunat la 112.

Contactată de BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, Alina Fărcuța, a declarat că s-a deschis un dosar penal în acest caz.

„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea efectuează cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările polițiștilor orădeni vizează identificarea autorului în vederea tragerii acestuia la răspundere penală și stabilirea împrejurărilor exacte în care a fost comisă fapta, inclusiv clarificarea naturii și detaliilor cu privire la presupusa armă”, a declarat comisarul șef Alina Fărcuța.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.