Update iunie 10, 2022 Disperare maximă pentru Elena Udrea care va trimisă acasă de bulgari pentru a executa 6 ani de pușcărie. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât Sorin Oprescu a folosit aceeași tactică în Grecia și acum este liber.
Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, extrădarea Elenei Udrea, fostul ministru urmând să execute 6 ani de închisoare în România. La ieșirea din sala de judecată, sub escortă, Udrea a declarat: „S-au făcut presiuni asupra judecătorilor”. Ea a adăugat că va avea în zilele următoare un mesaj cu privire la cele întâmplate. Ea va rămâne în arest în Bulgaria până când autoritățile de la Sofia vor stabili cu polițiștii români cum va fi Udrea predată României, anunță stiripesurse.ro.
“În data de 7 aprilie atunci când s-a dat sentința în România în cazul meu, doi judecători din completul care au dat această sentință au fot chemaţi la Parchetul General şi au fost amenințați cu pușcăria dacă nu dau sentința de condamnare în dosarul Gala Bute.
În mod cert decizia împotriva mea s-a luat cu presiune. În zilele următoare veți afla cine a făcut presiuni”, a spus Elena Udrea care a precizat că a făcut 20 de ani politică şi nu îi este frică pentru viata ei, dar are un copil acasă şi se așteaptă la orice dacă o să fie trimisă într-o închisoare din România.
Întrebată ce îi va spune fiicei sale în vârstă de 3 ani, Elena Udrea a precizat, potrivit Antena3:
“Îi voi spune, din nou, o minciună că nu pot veni, că am ceva de făcut aşa cum o mint de două luni. Vorbesc în fiecare zi cu ea”, a spus Elena Udrea după primirea deciziei de extrădare în România.
Udrea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene. Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate.
De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase “abuzuri” săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca ÎCCJ să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ‘Gala Bute’. Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.