Update iunie 6, 2022 Industria aviatică pare la un pas de colaps. Companiile au dat afară mulți piloți în pandemie iar acum nu pot onora zborurile. Toată lumea vrea să zboare în această vacanță cu avionul.
Pe un aeroport din Anglia, de pildă, călătorii care ar fi trebuit să ajungă la București au stat trei ore pe pistă, iar un zbor către Antalya a fost anulat, sâmbătă, pe aeroportul Otopeni.
Potrivit știridiaspora.ro, pe aeroportul Gatwick din sud-estul Angliei, zeci de călători au așteptat timp de 3 ore să sosească avionul, iar apoi, după ce au fost îmbarcați, au fost anunțați că trebuie să coboare pentru că zborul a fost anulat. Pe imaginile filmate de o pasageră se vede haosul creat. Oamenii sunt vizibil iritați, unii spun că au pierdut toate legăturile spre destinația finală.
@wizzair help!!! We need help!!!!
Flights delayed, we lost all our connections, more than 4/5 hours delay.
Flight to BUCHAREST pic.twitter.com/7T26FMAAOW— Antonella Fagnano Kaliman (@fagnano_kaliman) June 1, 2022
Compania de zbor și-a cerut scuze pentru situația creată și a dat asigurări că face tot posibilul pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor. Aceeași sursă spune că în ultimele zile, au fost mai multe probleme pe aeroporturile din Marea Britanie din cauza zborurilor anulate, suprarezervate ori a bagajelor pierdute.
Și în România, un avion cu 180 de pasageri la bord ar fi trebuit să decoleze sâmbătă spre Antalya la ora 12:30, dar oamenii au fost anunțati abia după trei ore că decolarea nu va mai avea loc, anunță Digi 24.
Anunțul a venit după mai multe amânări ale procedurii de îmbarcare. Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București, călătorii și-au preluat bagajele și au fost conduși într-o sală de așteptare, unde au primit asistență.
Milioane de oameni se confruntă cu întârzieri
În ultimele zile, aeroporturile din Marea Britanie s-au confruntat cu un coșmar, deoarece BA și easyJet au anulat peste 150 de zboruri din Manchester, Heathrow, Stansted, Birmingham, Leeds Bradford și Bristol.
Britanicii se confruntă cu cozi de trei ore la aceste aeroporturi mari din Marea Britanie, unde liniile pot fi văzute șerpuind în exteriorul aeroporturilor la primele ore ale dimineții.
Haosul continuu vine în momentul în care secretarul pentru transport, Grant Shapps, cere o întâlnire cu șefii aviației pentru a afla „ce a mers prost”, deoarece milioane de oameni se confruntă cu întârzieri.