Alexandra Stan a ajuns de urgență la spital în Ungaria. „Azi am fost la spital aici în Szeged”

Update iunie 6, 2022 Alexandra Stan a renunțat la concertul de la festivalul Szeged din Ungaria după ce a mers de urgență la spital.

Cântăreața și-a anulat concertul de la festivalul Szeged din Ungaria, după ce a avut probleme de sănătate. Alexandra Stan a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Ea le-a cerut scuze fanilor care o așteptau să urce pe scenă la festival, informează libertatea.ro.

Alexandra Stan a ajuns de urgență la spital în Ungaria. „Azi am fost la spital aici în Szeged” 1

După ce a ajuns la spital, medicii i-au făcut mai multe investigații și au anunțat-o că are o infecție la amigdale. Sfatul cadrelor medicale a fost să facă repaus și să se odihnească în perioada următoare.

„Mă întristează că nu voi putea susține concertul în seara asta, pentru că am o infecție la amigdale și febră. Azi am fost la spital aici în Szeged și medicul mi-a recomandat să mă odihnesc și să urmez tratamentul. Îmi cer scuze pentru neplăcere”, a scris Alexandra Stan pe rețelele de socializare.

Artista a început să se simtă rău încă din avion, când își anunța prietenii virtuali că are febră. Alexandra Stan nu mai putea vorbi, pentru că avea gâtul inflamat. Seara trecută, vedeta a avut febră 38,4 și a respectat recomandările primite de la doctori.

Dezvăluiri. Alexandra Stan a încercat să-și pună capăt zilelor

Invitată recent în cadrul podcast-ului lui Mihai Morar, Alexandra Stan a făcut o serie de dezvăluiri din viața sa, multe detalii fiind necunoscute pentru fanii săi.

De exemplu, cântăreața a mărturisit că a fost la un pas de moarte, asta după ce a încercat de două ori să-și ia viața. De asemenea, Alexandra Stan a mai explicat că atunci când îi treceau prin minte respectivele gânduri, vedeta simțea că nu mai are niciun motiv să trăiască, scrie wowbiz.ro.

„Nu găseam niciun motiv să trăiesc. Mă gândeam să-mi iau viața și chiar am încercat de două ori când eram cu Marcel. E clar că astea nu-s gânduri din lumină, de la Dumnezeu, bune.

Eram în Elveția, printre munți, la un concert, și luasem pastile. A venit taică-miu să-mi zică să beau multă apă să vomit. El era tour managerul meu atunci și avea cartela de la cameră. La eveniment era și președintele Elveției de la acea vreme, era o petrecere privată la o stațiune de schi” , a mărturisit Alexandra Stan în podcast-ul lui Mihai Morar.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.