Update iunie 4, 2022 U șofer român a reușit să convingă judecătorii că i-a ieșit alcoolemia pozitivă după ce s-a șters cu șervețele umede la gură.
Victimă a unui accident, un şofer a fost amendat şi a rămas şi fără carnet pentru consum de alcool, deşi nu băuse nicio picătură, relatează Ziarul de Iași. Situaţia s-a clarificat după aproape un an, încă nu a fost tranşată definitiv de justiţie.
În dimineaţa zilei de 1 iunie a anului trecut, BMW-ul lui Florin L. a fost izbit din spate de o Skoda şi propulsat în maşina din faţă. Toţi şoferii implicaţi în accident erau în culpă, aflându-se pe linia de tramvai, motiv pentru care şi Florin L. a fost sancţionat cu avertisment şi două puncte de penalizare.
Poliţiştii i-au solicitat şoferului să sufle şi în etilotest, aparatul indicând o concentraţie a alcoolului în aerul expirat de 0,06‰. Florin R. a protestat, susţinând că nu consumase deloc alcool în ziua respectivă, apreciind că urmele de alcool ar putea proveni de la şerveţelele umede cu care se ştersese de sânge după accident, scrie g4media.ro.
I s-au recoltat probe biologice la Spitalul „Sf. Spiridon”, expertiza stabilind dimpotrivă lipsa totală a alcoolului în sânge.
Cu toate acestea, Florin R. a fost sancţionat şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, cu o amendă de 1.305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile. Ca urmare, şoferul s-a adresat instanţei, cerând anularea procesului-verbal de contravenţie.
Judecătorii au decis exonerarea şoferului de amenda de 1.305 lei, ca şi de suspendarea dreptului de a conduce. Avertismentul şi punctele de penalizare pentru oprire neregulamentară au fost menţinute, însă şoferul nu le contestase.
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene au făcut apel împotriva sentinţei, dosarul intrând pe rolul Tribunalului.