Update mai 31, 2022 Alina Sorescu, în vârstă de 35 de ani, și Alexandru Ciucu, în vârstă de 46 de ani, au două fete împreună. După 12 ani de căsnicie au decis să divorțeze.
Alina Sorescu a oferit noi detalii despre divorțul de Alexandru Ciucu, după ce o perioadă a refuzat să vorbească despre acest subiect.
„Suflețelul meu este încrezător că lucrurile se vor așeza, că așa e viața și cu bune, și cu rele. Nu sunt nici prima, nici ultima. Așa se întâmplă în viață, să trecem și prin momente mai puțin plăcute, dar pe care să ni le asumăm demn și să mergem mai departe cu fruntea sus pentru copii”, a declarat vedeta la „Teo Show”, potrivit libertatea.ro.
„E o perioadă sensibilă pentru că eu am depus actele de divorț. Deocamdată noi vorbim de o ordonanță prin care să fie stabilit domiciliul fetelor până când se va soluționa acest proces. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp. Divorțul nici nu s-a întâmplat încă, e o perioadă lungă”, a completat ea.
„Am primit sute de mesaje din partea tuturor celor care mă urmăresc pe Instagram și pe Facebook. Nu credeam că pot să simt atâta susținere din partea unor femei și a unor bărbați care nu mă cunosc. Le mulțumesc foarte mult!”, a precizat artista.
CUM SE RĂZBUNĂ ALEX CIUCU PE ALINA SORESCU, DUPĂ CE ARTISTA A OBŢINUT CUSTODIA FETIŢELOR?
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu sunt în proces de divorț de la începutul acestui an, după ce designerul ar fi avut o relație extraconjugală. Foștii parteneri s-au luptat pentru custodia celor două fetițe minore, Carolina, de opt ani și Raisa, de șase ani. După cum a decis Tribunalul din Buftea, cântăreața care a și înaintat procesul a câștigat. Vestea i-a adus multă bucurie, dar fostul său concubin nu pare să fie deloc încântat.
„Mi-am recăpătat liniștea, instanța a decis stabilirea domiciliului fetițelor la mine. Îi mulțumesc avocatei mele Nicoleta Popescu pentru implicare. Și vă mulțumesc vouă tuturor pentru susținere”, a spus Alina Sorescu, citată de cancan.ro.
Alina Sorescu a dezvăluit că fostul său partener acționează în toate metodele posibile pentru a se răzbuna pe decizia curții. Fiind discretă din fire, cântăreața făcea referire la o posibilă intimidare la care apelează Alex Ciucu. În urmă cu o lună, blondina spusese că designerul a încercat chiar să îi ofere o sumă considerabilă pentru a renunța la proces.
„Suntem liniștite într-un fel pentru că el vrea să epuizeze toate căile de atac. Nu am cum să vorbesc mai mult pentru că procesul este încă în curs. Dar trebuie să-mi văd mai departe de activitate. În felul acesta am grijă de mine și de fetițe. Altfel nu aș avea cum să-mi întrețin numele și noi ca oameni ce avem de întreținut”, a mărturisit Alina Sorescu în cadrul unei emisiuni.