Update mai 12, 2022 Autoritățile sunt foarte atente să calculeze la virgulă pensiile mici în tip ce pentru pensiile speciale deschid robinetul larg, ori de câte ori au ocazia. Acum se luptă să dea pensii speciale parlamentarilor și primarilor.
După 35 de ani de muncă, un lăcătuş din România are o pensie de 2.000 de lei. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat pentru Antena 3 cazul acestui pensionar.
“Pensiile se calculează pe contributivitate. Deci contează ce salarii a avut de-a lungul întregii activități – 35 de ani. Toți am trecut printr-o carieră profesională, la început am avut salarii mai mici, de debutant, după aceea salariile cresc proporțional în funcție de modul cum reușim să avansăm în carieră.
Se calculează acest punctaj mediu anual, se face o medie a tuturor veniturilor nu se iau în calcul ultimele venituri”, a declarat Daniel Baciu, citat de antena3.ro.
Întrebat dacă ajung 2.000 de lei pentru un trai decent în România, șeful Casei de Pensii a menţionat că de fiecare dată când au existat resurse financiare la bugetul de stat s-a făcut o majorare a punctului de pensie.
Daniel Baciu a explicat şi ce se întâmplă cu pensiile, cum se recalculează dosarele şi ce sumă vor primii românii în plus.
Cât mai durează introducerea în baza informatică a dosarelor de pensie
“Suntem la Sectorul 4 şi în momentul de faţă ne apropiem la aproape 50% de dosare evaluate. La nivel naţional am trecut de 2 milioane de dosare evaluate. Suntem în grafic, avem un ordin de ministru care spune că până la sfârșitul acestui an trebuie să încheiem evaluarea acestor dosare”, a spus Baciu.
Ce se întâmplă cu pensiile şi ce sumă vor primi românii în plus
Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii a explicat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 ce se întâmplă cu pensiile, cum se recalculează dosarele şi ce sumă vor primii românii în plus.
Întrebat cât mai durează introducerea în baza informatică a dosarelor de pensie şi cum se face evaluarea dosarelor, şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat:
“Aici este un birou special amenajat pentru colegii care lucrează numai la evaluarea acestor dosare de pensii aflate în plată. Suntem la Sectorul 4 şi în momentul de faţă ne apropiem la aproape 50% de dosare evaluate, aici în Sectorul 4.
La nivel naţional am trecut de 2 milioane de dosare evaluate. Suntem în grafic, avem un ordin de ministru care spune că până la sfârșitul acestui an trebuie să încheiem evaluarea acestor dosare.
Urmărim două lucruri principale. Practic, trebuie să digitalizăm toate aceste dosare şi trebuie să picăm pe același punctaj pe care respectivul le-a avut când a ieşit la pensie.
Cum se calculează pensia
Mai exact, orice pensionar când a ieşit la pensie are o decizie de ieșire la pensie.
Acest domn a ieşit la pensie în februarie 2020. Ne uităm, în principal, la stagiul de cotizare realizat, care are două componente: stagii contributive şi stagii necotributive. Al doilea paramentu pe care îl urmărim este numărul total de puncte.
Acest domn a realizat un stagiu 38 de ani o lună şi 20 de zile şi are un total de puncte 23,1875.
Este un stagiu de 22 de ani realizat în grupa a doua de muncă (n.r tricotaj) la care se adaugă un spor anual, astfel încât cu cei 5 ani de condiţii normale realizare ajunge la acest stagiu de 38 de ani.
În momentul de faţă el are un punctaj mediu de 0.8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie care este de 1586 de lei şi veți obține pensia actuală în plată.(…)
Datele sunt luate din aplicația informatică şi atunci când ele nu corespund colegii mei intră pe dosar să-l revizuiască.
Este un proces premergător recalculării acestor dosare.
Pensiile se calculează pe contributivitate. Deci contează ce salarii a avut de-a lungul întregii activități.
Toţi am trecut printr-o carieră profesională. La început am avut salarii mai mici, de debutant. După aceea salariile cresc proporțional în funcţie cu modul în care avansăm în carieră.
Când se calculează acest punctaj mediu anual se face o medie a tuturor veniturilor”, a explicat Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii pentru Antena 3.