Update mai 9, 2022 Pedeapsă inedită dată de judecători români. O tânără din județul Suceava trimisă în judecată pentru conducere fără permis, faptă comisă în perioada în care era încă minoră, a fost condamnată să-și petreacă 6 weekend-uri în casă.
Măsura educativă a consemnării la domiciliu la sfârşit de săptămână este o pedeapsă apărută recent în Codul Penal, destinată minorilor, care se aplică destul de rar.
Conform sentinței pronunțate de Judecătoria Rădăuți, Roberta U. va trebui să stea în casă în zilele de sâmbătă și duminică, timp de 6 săptămâni, informează digi24.ro.
Poate părăsi domiciliul doar în situații excepționale, cu permisiunea instanței. De asemenea, pedeapsa se aplică în 6 săptămâni consecutive.
În fiecare săptămână din cele 6, interdicţia intră în vigoare începând cu ora 0,00 a zilei de sâmbătă şi până la ora 24,00 a zilei de duminică, anunță Adevarul.