Cine urmează? Gazprom a oprit complet livrările de gaze către Bulgaria şi Polonia

Update aprilie 27, 2022 Polonia și Bulgaria rămân de astăzi fără gaz rusesc. Polonia refuză să plătească în ruble, Bulgaria este pedepsită pentru că luna viitoare se va conecta la un terminal grecesc care va permite importul de gaz lichefiat de proveniență americană de la terminalul Alexandropolis.

Oprirea livrărilor de gaze a fost confirmată de guvernele de la Varşovia şi Sofia, anunţă AFP şi Reuters. Gazprom a specificat că livrările de gaze vor fi reluate imediat ce cele două ţări vor efectua plata în ruble. “Plățile pentru gazul furnizat de la 1 aprilie trebuie să fie efectuate în ruble, folosind noile detalii de plată, despre care contrapartidele au fost informate în timp util”, a transmis miercuri Gazprom, potrivit Hotnews.

Cine urmează? Gazprom a oprit complet livrările de gaze către Bulgaria şi Polonia 1

Situaţie complicată în Polonia și Bulgaria

Bulgarii au fost şi ei “sancţionaţi” de ruşi, dar prin conductele lor va circula în continuare gazul. Ungaria este şi va fi în continuare aprovizionată de Gazprom, prin conductele din Bulgaria, chiar dacă Bulgaria nu va mai primi gaz.

“Vreau să asigur pe toată lumea că stoparea livrărilor de gaze către Bulgaria nu înseamnă o oprire a transporturilor ce tranzitează Bulgaria”, a scris Peter Szijjarto pe pagina sa de Facebook. Ministrul de Externe maghiar a mai precizat că va plăti gazul rusesc în euro, suma va fi transferată băncii Gazprombank care va converti euro în ruble, anunță Observator.

Prin Polonia  trec și gazele destinate Germaniei. Vom fi în situația în care germanii vor primi gaz iar polonezii nu.

Premierul Bulgariei le cere concetățenilor să-și doneze salariul pe o lună pentru Ucraina

Premierul bulgar Kiril Petkov a lansat o campanie publică și le-a cerut conaţionalilor săi să-și doneze salariul pe o lună unui fond pentru guvernul ucrainean, informează euractiv.com.

„Cer fiecărui cetăţean bulgar care vrea cu adevărat să ajute Ucraina să doneze un salariu, ca mine. Vorbele sunt uşoare, faptele sunt dificile, este timpul ca postările pe Facebook să devină fonduri pentru Ucraina”, a spus Petkov într-un mesaj postat pe Facebook, potrivit Digi 24.

Apelul său survine pe fondul dezacordurilor din interiorul coaliţiei guvernamentale de la Sofia în legătură cu posibilitatea ca Bulgaria să trimită arme Ucrainei. Socialiştii sunt singurul partid de la guvernare care se opune trimiterii de arme. Lidera socialiştilor, Kornelia Ninova, care este şi vicepremier, a ameninţat chiar că va părăsi coaliţia guvernamentală dacă se insistă pe ideea trimiterii de arme pentru ucraineni, informează Agerpres.

Kiril Petkov a explicat că trimiterea de ajutor militar în Ucraina presupune unitate socială şi politică şi că va continua să încerce ajungerea la un consens.

„Ajutorul militar nu este în mod obligatoriu în una dintre cele două extreme – nu înseamnă doar proiectile sau căşti. Haideţi să înţelegem nevoile reale ale Ucrainei şi, ca o coaliţie informată, să ne unim în jurul nevoilor concrete importante în spatele cărora putem sta toţi unţi”, a spus Petkov.

„Până ajungem la acest consens politic, ca cetăţeni ai Bulgariei care cred că nimeni în Europa nu are dreptul de a-şi ataca vecinii şi a ucide civili, suntem liberă să alegem să ajutăm Ucraina financiar pentru a achiziţiona muniţii”, a afirmat premierul bulgar.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.