Update aprilie 18, 2022 Unul dintre cele mai scumpe locuri de parcare din ţară a fost cumpărat la Galați cu peste 1.000 de euro pe an. Asta înseamnă o sumă de 55 de ori mai mare faţă de tariful mediu cu care se închiriază un loc de parcare în oraş.
6510 lei sau 1.300 de euro, atât a plătit un gălățean la licitația organizată de primărie pentru a fi sigur că va avea unde să-şi lase maşina.
Au mai fost şi alte locuri de parcare din oraş, adjudecate pentru sume destul de mari. Vorbim despre 2.500 sau 2.700 de lei, dar niciunul atât de scump, scrie observatornews.ro.
Respectivul loc de parcare s-a dovedit a fi cel mai scump loc de parcare din oraş, iar proprietarul a decis să liciteze atât pentru a fi sigur că are unde parca în momentul în care ajunge seara acasă.
„Neachitarea abonamentului în termenul precizat conduce la pierderea dreptului asupra locului de parcare atribuit.
Achitarea tarifului pentru abonamentul de parcare de domiciliu/reședință se poate face prin următoarele modalități de plată: cu numerar sau cardul bancar la sediile Direcției de Taxe, Impozite și alte Venituri locale; on-line pe Ghiseul.ro; Self Pay.
Ridicarea abonamentului se va face începând cu data de 2 mai 2022, de la sediul Primăriei municipiului Galaţi, din strada Domnească nr. 54. Abonamentele sunt valabile începând cu data de 2 mai 2022”, transmite municipalitatea, potrivit viata-libera.ro.