România făcută de râs în America de funcționari cu salarii uriașe. Performanța” de la un târg de turism cu care Consulatul României la New York s-a lăudat pe Facebook. Postarea a fost ștearsă, dar imaginea e virală

Update aprilie 18, 2022 Consulatul României la New York a publicat o fotografie cu standul României de la un târg de turism de la New York, lăudându-se cu „diseminarea informațiilor exclusive” și ofertele de turism. Imaginea arată însă cum era standul. Pe o pânză neagră erau prinse din loc în loc câteva fotografii în format A4 cu atracții turistice din România. Funcționarii consulatului primesc salarii uriașe de la statul român.

„Reprezentanții țării noastre au beneficiat, pe toată perioada desfășurării evenimentului, de suportul și sprijinul logistic al conducerii Consulatului General al României la New York și al Biroului de Promovare Comercială și economică”, se arată în postare, potrivit hotnews.ro.

România făcută de râs în America de funcționari cu salarii uriașe. Performanța” de la un târg de turism cu care Consulatul României la New York s-a lăudat pe Facebook. Postarea a fost ștearsă, dar imaginea e virală 1

Standul României are aproximativ 20 de imagini agăţate pe pânză neagră pe care, de altfel, toate ţările participante la târg au primit-o din partea organizatorilor. Pe alte două mese sunt aşezate albume şi hărţi. Atât s-a putut susţin, organizatorii.

Charley Ottley, un susţinător şi promotor înfocat al naturii şi tradiţiilor româneşti, povesteşte că a vrut să ajute gratuit Ministerul Turismului cu promovarea României la târguri, dar a fost refuzat, informează observatornews.ro.

“Nu au fost interesaţi, dar continuă să risipească banii voştri, sute, mii, sute de mii de euro, poate, pe ceva ce face România să arate că o ruşine totală faţă de restul lumii”.

Cât a costat standul României la târgul de la New York

Ministerul a plătit pentru acest tip de amenajare 7.990 de dolari, transmite hotnews.ro.

Precizările Ministerului Antreprenoriatului și Turismului:

Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022.

Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator.Totodată, precizăm că pentru anul curent, s-a agreat cu reprezentanții din industrie ca toate participările la târgurile internaționale să fie cu standuri existente în oferta organizatorului.

Reacțiile critice nu au întârziat să apară, iar postarea a fost ștearsă

 Claudiu Năsui, fost ministru USR :

„Cei din New York, care au organizat acest stand extraordinar cu foi A4 tipărite, sunt cea mai mare sinecură a ministerului. Se numește „rețeaua externă”. Oameni plătiți de câteva ori mai bine decât ministrul să nu facă mare lucru pe bani mulți. Ca să știți. Cel mai mic salariu lunar era de 6.000 de euro pe lună, cel mai mare de 12.000 de euro pe lună.”

Răzvan Pascu, consultant turism:

„Dar eu personal, daca nu as putea sa aduc fonduri pentru asa ceva, mi-as da demisia. Daca nu as putea sa schimb nimic, as pleca. Iar decat sa semnez un deviz pentru o astfel de participare a tarii mele la un targ de turism international, mai bine mi-as taia mana. Sa mai fac si poza si sa ma postez pe Facebook cu o asa mizerie, asta ar insemna ca mai sunt si tare prost. Nu doar incompetent, dar si prost. Mi-ar fi rusine sa ridic ochii din pamant”.

Cristian Preda, profesor și politician:

„Dacă ICR numește în ultima vreme în filialele sale externe doar experți în diplomație culturală de înaltă clasă, responsabilii din turism nu puteau rămâne mai prejos: la un târg organizat în New York, ei au convins milioane de americani să ne viziteze țara folosind 10 poze prinse de o perdea neagră. Pur și simplu genial!”

Cristi Dimitriu, expert comunicare:

„Deci o pânză neagră cu fotografii scoase la imprimantă în format A4 și prinse cu cleme ca fundal pentru cei care au oferit “sprijin logistic” pentru “o astfel de prezentare” cum nu găsești “nicăieri altundeva”. Până și virgula din text se simte stingheră și nu stă lângă România. Un elev din Ro de școală generală ar fi făcut un panou mult mai bun. Chiar ar fi interesant cine au fost “reprezentanții” României și cum a arătat tot standul de la târg. De limbajul de lemn de esența comunistă în care e scrisă postarea și de persoanele din fotografie nu mai scriu că au început să comenteze la greu românii direct la postare.”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.