Carnagiu. 3 morţi şi 4 răniţi într-un accident cu 4 autoturisme pe „Şoseaua Morţii”, drumul E85

Update aprilie 13, 2022 Un grav accident de circulație a avut loc astăzi pe drumul E85, între localitățile Răcăciuni și Cleja, județul Bacău, drum cunoscut și ca „Șoseaua Morții”.

Patru autoturisme s-au lovit violent, rezultând 7 victime, respectiv 3 persoane decedate și alte patru rănite.

Carnagiu. 3 morţi şi 4 răniţi într-un accident cu 4 autoturisme pe „Şoseaua Morţii”, drumul E85 1

„La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că in accident sunt implicate patru autoturisme. În urma coliziunii dintre acestea au rezultat 7 victime ( 3 decedate, 3 care au fost preluate de echipajele SAJ, iar una dintre ele nu prezintă traumatisme grave și, momentan, refuza transportul la spital)”, transmit reprezentanții ISU Bacău, potrivit b1.ro.

“La data de 13.04.2022,  în jurul orei 16:00, pe DN 2-E85 în afara localităţii Răcăciuni, un conducător auto de 78 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe direcţia Bacău-Bucureşti, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie, de 48 de ani din judeţul Neamt.

Ulterior s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din judeţul Iasi, iar din impactul cu acest autoturism a fost acroşat şi un alt autovehicul condus de un tânăr de 22 de ani din comuna Răcăciuni.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 78 de ani şi a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani şi rănirea uşoară a conducătoarei auto de 48 de ani, a celui de 40 de ani şi a unui  pasager din autoturismul condus de cel din urmă”, potrivit IPJ Bacău, citat de adevarul.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.