Fostă candidată AUR la Senat, reținută după ce a furat 35.000 de lei din banii de pensii şi alocaţii

Update februarie 19, 2022 O fostă candidată AUR Alba pentru Senatul României, care a fost și factor poștal, a fost reținută de polițiști joi, 17 februarie, fiind suspectă de delapidare și fals intelectual.

Potrivit IPJ Alba, în perioada în care era poștăriță ar fi sustras, din indemnizații de handicap, pensii, pensii de boală și alocații, peste 35.000 de lei, informează alba24.ro.

Fostă candidată AUR la Senat, reținută după ce a furat 35.000 de lei din banii de pensii şi alocaţii 1

Simona Mărginean a fost consilier al primarului din Valea Lungă până în luna ianuarie 2022. Este, de asemenea, și membru AUR Alba. George Simion a precizat că femeia a fost exclusă din partid.

„Am aflat despre problemele doamnei Mărginean, este deja fostă membră AUR. A fost exclusă din partid imediat. Avem în statut că nu se acceptă așa ceva. Spre deosebire de alții, noi nu doar vorbim, luăm și măsuri”, a declarat George Simion pentru Libertatea.

Totul a ieşit la iveală după ce tot mai mulţi locuitori din Valea Lungă s-au plâns că din luna august, anul trecut, nu şi-au mai primit banii de pensii, alocaţii sau indemnizaţii. Când autorităţile au văzut că 54 de persoane semnalează acelaşi lucru, şi-au dat seama că problema este la cea care trebuia să distribuie banii.

În urma anchetei, s-a stabilit că timp de 5 luni, femeia de 42 de ani semna cupoanele în locul beneficiarilor, iar banii îi băga în buzunar. În total, şi-a însuşit 35.000 de lei, bani care din fericire au fost recuperaţi aproape integral, transmite observatornews.ro.

Poştăriţa bănuia că cei de la Primărie ar putea să trimită plângeri scrise către instituţiile de la care oamenii trebuiau să-şi primească banii aşa că nu livra corespondenţa, ci proceda ca în cazul banilor: semna în locul celor care ar fi trebuit s-o primească. Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, dar judecătorii au decis să o elibereze şi să fie cercetată sub control judiciar.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.