Update februarie 16, 2022 Un program inedit lansat în 2018 în Republica Moldova are un succes aproape total. Șoferii prinși beți la volan petrec o zi la morgă.
Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune din Moldova, a vorbit la Digi24 despre acest program care este implementat din 2018.
Cei incluși în acest program trebuie să stea o zi la centrul de medicină legală, în scopul de a conștientiza riscul de a conduce beți la volan.
“În ziua petrecută acolo, timp de cinci ore asistă la toaletarea cadavrelor, la pregătirea pentru autopsie și la alte proceduri. Trec prin frustrare, apoi conștientizarea faptelor lor”, a declarat Iavorschi.
El a precizat că din 2018 până în prezent, doar unul dintre participanții la acest program a recidivat.
În afară de morgă, ei vizitează și centrele medicale unde asigură asistența victimelor accidentelor rutiere care au fost rănite în evenimente rutiere.
“Participând fizic la aceste proceduri își dau seama de riscul iminent”, a adăugat directorul Inspectoratului Național de Probațiune din Moldova.
Cum s-a ajuns la morgă?
„Noi am avut o rată de recidivă destul de înaltă și am avut creștere continuă la cazurile de condus în stare de ebrietate”, spune Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune (INP) din Moldova, potrivit Libertatea.
Până în 2018, rata de recidivă depășea 40%-50%, adaugă acesta. Aproape jumătate din șoferii prinși beți la volan repetau fapta. Iavorschi explică de ce sistemul pe bază de amenzi nu a funcționat, chiar dacă acestea ajungeau până la 2.000 de euro:
Cei care aveau bani plăteau amenzile, iar ulterior recidivau. Adică se urcau din nou beți la volan, știind că pot să scape cu o amendă.
Cei care nu aveau resurse suficiente nu plăteau amenzile, iar în timp acumulau și penalități de întârziere. Ulterior, amenda se înlocuia cu zile de arest. În felul aceasta, penitenciarele au fost suprapopulate cu persoane care au comis infracțiuni în traficul rutier. Dar pentru stat, asta implica cheltuieli mari.
Efectele vizitei la morgă
Iavorschi spune că șoferii trec prin toate etapele, de la dezgust la empatie și, în cele din urmă, la conștientizare. Directorul susține că măsurile au dus însă la o reducere masivă a ratei de recidivă. „De la implementarea acestui program mai avem un singur caz de recidivă. Un caz din 600 de subiecți care au parcurs programul probațional”, precizează Iavorschi.