Update februarie 15, 2022 O femeie în vârstă de 73 de ani a ajuns la spital după ce a fost îmbrâncită de un angajat al Vodafone România într-un centru comercial din Drumul Taberei.
Bărbatul avusese o discuţie mai aprinsă cu cele două şi voia să scape de ele. La un moment dat, a vrut să treacă şi le-a împins pe cele două femei din magazin. Femeia mai în vârstă s-a căzut şi s-a lovit cu capul de podea.
În urma incidentului, angajatul a fost concediat. De asemenea, poliţiştii l-au reținut pentru 24 de ore, informează romaniatv.net.
Fiica femeii îmbrâncite a sunat la Poliţie.
„În data de 12 februarie 2022, în jurul orei 12.40, prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că mama sa ar fi fost agresată de către un angajat al unei societăți comerciale. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 22 Poliție, care au identificat persoanele implicate în conflict. În baza datelor obținute, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, au transmis polițiștii bucureșteni.
Reprezentanţii Vodafone au transmis scuze pentru ce s-a întâmplat şi dau asigurări că nu tolerează astfel de comportamente din partea angajaţilor.
„Ne cerem scuze pentru incidentul care a avut loc recent intr-unul din magazinele noastre. Comportamentul agentului de vanzari implicat contravine codului de conduita si etica practicate in cadrul companiei. Prioritatea noastra este sa ne asiguram ca persoana afectata este in afara oricarui pericol si sa investigam incidentul, aplicand sanctiunile care se impun intr-o astfel de situatie. Nu toleram astfel de comportamente si nici pe cei care le manifesta!”, au scris reprezentanții Vodafone.