Update decembrie 27, 2021 Anamaria Prodan a fost luată la bani mărunți de Iulia Albu în ceea ce privește vestimentația.
Iulia Albu prezintă o nouă emisiune la Antena Stars, care se numește „Poliția modei” și unde comentează stilul vestimentar al vedetelor. În vizorul criticului de modă a intrat și Anamaria Prodan, cea despre care a spus că a ajutat-o cu ținutele pentru o perioadă scurtă, dar și cu care a avut o relație de prietenie, potrivit Libertatea.
„N-ai voie să îți comentezi prietenii, foștii prieteni, foștii clienți de styling? Am colaborat un pic, foarte puțin, nu contează. Nu avem parti-pris aici. Vorbim astăzi despre Anamaria Prodan”, a spus Iulia Albu. În vârstă de 49 de ani, Anamaria Prodan a fost în ultimii ani în atenția presei. Impresara a trecut printr-o serie de transformări fizic, dar și vestimentar.
Ea a renunțat la controversata coafură „palmier” și acum a apelat la extensii de păr. Înainte, Anamaria Prodan se îmbrăca în haine largi, acum este adepta ținutelor elegante și îndrăznețe.
„Stilul Anamariei Prodan a suferit multe modificări. Și modificări și suferă. Cred că toți i-am spus să scape de palmier. Ne-am dat seama toți că palmierul a făcut-o celebră. Este o femeie asumată și care a încercat mereu să se perfecționeze anumite aspecte.
Primele imagini apărute cu ea în presă erau niște nuduri. A ajunge din punctul acela în punctul de a fi respectată și… Noi aici nu ne vom lua de felul în care arată oamenii.
(…) Imaginea generală nu are nicio legătură cu suma pe care o plătești pentru o etichetă sau trei”, a spus Iulia Albu despre Anamaria Prodan la Antena Stars.
Vezi aici Video: