Irina Tănase, declarații după despărțirea de Liviu Dragnea: ”Îl iubesc și îl aștept acasă!”

Update decembrie 10, 2021 Irina Tănase a recunoscut despărțirea de Liviu Dragnea și spune că-l așteaptă acasă.

Reporterii speciali GÂNDUL au obținut declarații ample din partea Irinei, care își declară nevinovăția în acest scandal și, în plus, face un apel disperat de împăcare.

Irina Tănase, declarații după despărțirea de Liviu Dragnea: ”Îl iubesc și îl aștept acasă!” 1

Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez.

La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă.

Mi-a trimis, într-o noapte, un sms care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat. Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală.

Îl înțeleg, însă! Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică.

Am însă răbdare și speranța că într-o zi mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații″, a declarat Irina Tănase pentru gandul.ro.

Mai departe, ea a trimis săgeți spre anturajul lui Dragnea. Tânăra consideră că intrigile abil inserate de prietenii apropiați i-ar fi deteriorate decisiv relația cu bărbatul mai mare ca ea cu 30 de ani.

Am crezut că persoanele apropiate și prietenii noștri comuni ne sunt alături și că nu sunt capabili de intrigi. Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc. Este singurul pe care l-am iubit în ultimii 8 ani.

Nimeni nu a mai avut loc în sufletul meu și, dincolo de orgolii, cred că și el înțelege. Sufăr și bănuiesc faptul că și el este rănit. Nu poți să fii legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament.

N-am agreat niciodată aparițiile publice, mesajele prin intermediul presei, dar aceasta este singura formă prin care mă pot adresa lui. Și vreau să fiu împăcată că am putut face totul pentru a-l readuce înapoi.

Când vine vorba despre bărbatul iubit, despre Liviu, renunț la orgolii. Îl iubesc și îl aștept acasă! Sper să se întoarcă, să continuăm! Nu îmi e frică de cuvinte, nu mă feresc de ele″, a mai spus Irina, potrivit stiripesurse.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.