Update decembrie 2, 2021 Gina Pistol a vorbit, pentru prima dată, despre prima interacțiune cu Smiley. Prezentatoarea a dezvăluit cum a început relația lor.
“Noi ne știam de mult timp! Acum patru ani, pe la sfârșitul lunii martie, am început să vorbim. Eram cu mesaje, recomandări de filme și am ținut-o așa mult timp. Cel mai mișto era că existau fete care credeau că este singur și se dădeau pe lângă el, iar pentru mine era super-funny.
Mă uitam să văd până unde se duc și ce fac. Îi ziceam lui Andrei: ‘Fata aia mai avea puțin și se împiedica de mine, noroc că eram pe acolo și eu că cine știe ce-ți făcea, te răpea‘”, a mărturisit Gina Pistol, citată de b1.ro.
Înainte ca relația lor să devină publică, Gina și Smiley au făcut tot posibilul să se bucure de intimitate. Chiar dacă nu se ascundeau și mergeau adesea la evenimente și concerte împreună, legătura lor nu era mereu evidentă pentru toată lumea. Toți știau că sunt prieteni, așa că prezența gazdei de la „Chefi la Cuțite” în jurul artistului nu a fost un semnal pentru fanele acestuia să nu-i facă anumite avansuri.
De atunci au trecut câțiva ani, iar Gina își amintește cu amuzament de momentele în care iubitul său avea parte de prea multă atenție din partea unor doamne sau domnișoare. În timp ce acestea flirtau cu Smiley, ea nu putea decât să stea deoparte și să observe, iar gelozia nu a lipsit din relația lor, scrie antenastars.ro.
„Noi eram împreună de câteva luni bune, înainte să se afle. Mai mergeam cu el pe la concerte, mai mergeam pe la Ha. Şi cel mai mişto e că erau fete singure şi se dădeau la el, crezând că este singur. Era super fun! Întreceau o limită! Cumva, oamenii citeau despre noi că suntem împreună, şi totuşi, erau fete care veneau şi se dădeau la el. Nu pot să zic că trec cu vederea foarte uşor, când merg cu al meu undeva, femeile ştiu că este cu mine, mă şi văd pe acolo cu colţul ochiului şi se dau în spectacol în faţa lui.”, a declarat Gina Pistol.