Update decembrie 2, 2021 Andreea Raicu a declarat că nu a fost atrasă de oportunitatea de a pleca în alte țări și a preferat să rămână în România.
„La Multi Ani, România! Știi, am fost foarte des întrebată de ce nu te părăsesc, de ce nu merg în alt loc unde, cu siguranță, sunt mai multe oportunități. La un moment dat, am făcut-o pe jumătate. M-am dus în California, un loc la care visam și credeam că voi fi fericită. Era frumos, dar lipsea ceva. Lipsea spiritul nostru, căldură, veselia.
Îmi lipseau oamenii dragi, obiceiurile, locurile atât de pline de amintiri, energia pe care o simt când sunt acasă și mă face să trec cu vederea peste tot ce nu îmi place în mod special.
Nu pot să te părăsesc pentru că ești casa mea și atunci când ai o casă cu lucruri care te deranjează, nu îți schimb casă, ci încerci să vezi ce poți face să fie mai primitoare”, a scris vedeta pe Instagram, cu ocazia Zilei Naționale.
Vedeta nu se vede locuind în altă țară
„România mea, te iubesc și îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești, îmi dai și sper să facem cât mai multe care să ne facă fericiți. Și îți mai doresc să ajungi să fii condusă de oameni care să scoată ce e mai bun din tine pentru că sunt atât de multe”, a conchis Andreea Raicu.