Update noiembrie 21, 2021 Dan Bittman este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai măsurilor anti-covid. Artistul a avut un discurs dur împotriva restricțiilor impuse de autorități în pandemie.
Dan Bittman a fost surprins de fotoreporterii Click!, joi 18 noiembrie, întrând în cel mai mare mall din București, fără probleme. Se știe că, la acest moment, numai persoanele vaccinate sau trecute prin boală beneficiază de accesul în marile centre comerciale, pe baza certificatului verde Covid.
Bittman a fost eligibil și a intrat în mall Băneasa, trecând de filtrul bodyguarzilor, ceea ce demonstrează că artisul ori s-a vaccinat, ori a avut Covid în ultimele 180 de zile.
Dan Bittman a refuzat să comenteze pe marginea vaccinării anti-Covid. Nu a confirmat, nici nu a infirmat. „E o întrebare foarte personală, la care prefer să nu vă răspund! Mulțumesc”, a declarat Dan Bittman, pentru Click.ro.
Încă de la începutul pandemei de Covid-19, Dan Bittman a făcut declarații năucitoare despre coronavirus, îndemnând oamenii să iasă în stradă pentru a protesta împotriva restricțiilor luate de autorități. Dan Bittman a ajuns chiar până acolo, încât s-a blestemat să moară și el de Covid-19. Pentru acest lucru, fanii lui l-au taxat serios și mulți l-au criticat dur pe coronascepticul Dan Bittman. „Eu nu contest că sunt cazuri dramatice.
Atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni de Covid-19 în România. Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie. Sunt alături de familiile îndurerate. Mie mi-au murit ambii părinți, dar nu pot să înghit informație fără discernământ. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, declara artistul anul trecut.