Update noiembrie 11, 2021 Adriana Trandafir a rememorat cu lacrimi în ochi un episod din viața ei pe care ar vrea să-l uite. A fost în moarte clinică chiar de ziua ei și numai o minune înfăptuită de medici a readus-o atunci la viață.
Artista susține că și-a părăsit corpul și a reușit să vadă cum medicii depuneau toate eforturile pentru a o salva. Abia după ceva timp a realizat ce s-a întâmplat, scrie click.ro
Actrița îi este pe vecie recunoscătoare unei doctorițe, care s-a chinuit din răsputeri să o readucă la viață.
„Într-un an, de ziua mea, am avut o moarte clinică. A fost un moment foarte greu. M-am desprins din mine și am văzut tot ce s-a întâmplat, dar toți avem un înger păzitor și era de gardă o doamnă doctor, doamna doctor Petre, care a spus «e moartă», m-a declarat moartă și s-a uitat pe fișe și a spus «astăzi e ziua ei, nu poate să moară fata asta» și atunci a făcut tot posibilul din lume, pentru că am văzut ce a făcut pentru mine, după ceva timp, m-au readus la viață”, a povestit Adriana Trandafir.