Update noiembrie 9, 2021 Apar primele informații pe surse în cazul morții artistului Petrică Mîțu Stoian. Primul rezultat al necropsiei arată că acesta ar fi murit din cauza unei barotraume.
Potrivit unor surse medicale, un vas de sânge de la plămâni s-ar fi spart din cauza anticoagulantelor pe care le lua.
Din primele informații, se pare că artistul consumase o cantitate dublă de anticoagulante, anunță gorjonline.ro.
Pe de altă parte, potrivit surselor medicale, medicii legiștii de la spitalul din Reșița, în urma necropsiei, ar fi descoperit că Petrică Mîțu Stoian a suferit o barotraumă, Mai exact, plămânul acestuia a fost supus la un șoc din cauza cantității mari de oxigen.
Clinica Nera, unde Stoian a fost internat, susține că artistul nu a fost supus niciunei proceduri medicale, anunță stiripesurse.ro.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian, acuzații dure la adresa clinicii private
Sora îndrăgitului interpret de muzică populară Petrică Mâțu Stoian face acuzații dure la adresa clinicii unde artistul a mers pentru a se trata în urma infecției cu noul coronavirus, anunță spynews.
”L-au băgat la o procedură, fără să îl controleze nici la acte, nici la nimic. A fost un test, dar cum să bagi un om fără să te uiți pe acte, să vezi dacă e cardiac sau ceva?!
I-am spus, Petrică, tu ești un om puternic, nu trebuie să te lași, fă un efort, dacă îmi spuneai din timp te duceam în Austria, te duceam în Ungaria, te duceam oriunde, dar… dacă nu am știut.
A regretat chestia asta, că s-a dus acolo”, a povestit sora artistului, pentru Antena3.