Update noiembrie 3, 2021 Liviu Vârciu tot descoperă probleme de sănătate după infectarea cu COVID. Chiar dacă s-a vindecat i-au rămas sechele.
Invitat în cadrul emisiunii Xtra Night Show, Liviu Vârciu a explicat că înainte de a afla că este infectat cu virsul SARS-COV-2 a mers la o clinică pentru a-și face un set de analize, moment în care a fost și testat. Rezultatele analizelor au fost unele foarte bune, astfel că virusul abia se instalase în corp și nu afectase absolut nimic.
După două săptămâni în care a stat în carantină, acesta a mers din nou să își facă analizele, pentru a vedea dacă este totul în regulă după ce a fost confirmat cu Covid-19. Din nefericire a avut o surpriză și rezultatele nu au mai fost ca la început, ci total diferite. Prezentatorul TV a întâmpinat probleme la plămâni, unde medicii au descoperit niște puncte mici, dar și la ficat, care era mărit considerabil.
“Toate analizele pe care le am făcut înainte de Covid-19, le am făcut și după si totul a fost triplu. La ficat am avut probleme, mi au dat sa iau niște pastile. La plămâni au ramans niște punctulete mici după ce am fost infectat.”, a explicat Liviu Vârciu, în direct la Xtra Night Show, potrivit spynews.ro.
Liviu Vârciu a ascultat sfaturile medicilor și a urmat tratamentul care i-a fost prescris în urmă cu câteva luni bune, însă în continuare starea lui de sănătate nu este una perfectă.
Prezentatorul TV nu s-a sfiit și a mărturisit că a avut o perioadă cam aglomerată deoarece a avut numerose filmări, însă de acum vrea să își ia o pauză și să se mai odihnească. Totodată, a explicat că nimic nu este mai important decât sănătatea în viață.
“De doua zile nu am forță deloc. Ma simt rau. Nu am covid ca m am testat. Este negativ. Însă mă simt slăbit. Vreau să iau o pauză așa, să mă mai odihnesc și să îmi revin.”, a mai declarat Liviu Vârciu.
Vârciu a chemat salvarea
Cunoscutul cântăreț a chemat salvarea în urmă cu câteva zile și le-a explicat și fanilor ce se întâmplă. Medicul i-a făcut un control și l-a asigurat că totul este bine și nu are de ce să fie speriat, anunță Fanatik.
“A prins vulpea rană. Gluma-i glumă, dar nu-i glumă”, a spus Vârciu pe pagina sa de Instagram.