Update octombrie 22, 2021 Nicolae Ciucă a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Guvern.
Generalul în rezervă Nicolae Ciucă (54 de ani, născut în Plenița – Dolj), actual ministru al Apărării și fost șef al Statului Major General al Armatei, este un pro-atlantist convins, el participând la bătăliile din Irak alături de soldații americani. El a fost premier interimar în 2020, după demisia premierului Ludovic Orban, și a devenit vicepreședinte al PNL.
Medicul Gabriel Diaconu a scris: „Ce a făcut Nicolae Ciucă, militar fiind, și de ce mulți nu îi ajung nici la carâmbul cizmei:
* a făcut parte din contingentul UNAVEM-III din partea României, cu gradul de căpitan, când avea doar 30 de ani. A fost prima misiune a armatei Române sub egidă ONU după Revoluția din 1989, în Angola, teatru de război.
* a condus Batalionul de infanterie 26, botezat “Scorpionii Roșii” de colonelul Linnington, comandantul ISAF, în Kandahar, Afghanistan, când avea gradul de maior, și 35 de ani. Asta a însemnat tot, de la misiuni de recunoaștere în teritoriu inamic, operațiuni speciale, până la luptă cu forțele insurgente.
* a făcut parte din contingentul K-FOR în Kosovo, cu g-ral. Tomiță Tomescu.
* a condus din nou, în Irak, Batalionul “Neagoe Basarab”, parte a contingentului italian deplasat în zona
Eufratului, în lupta cu forțele șiite paramilitare ale lui Muqtada al-Sadr, sub comanda generalului Chiarini, și a participat inclusiv la “bătălia podurilor” de la Nassyriah din mai, 2004. Avea 37 de ani.
Omul a mirosit a praf de pușcă. Da, România are mulți generali. Dar România are puțini patrioți. Printre ei, cu voia dumneavoastră, generalul în rezervă, Nicolae Ciucă.
Restul comentariilor sunt baliverne.
Foto1: din colecția Radu Dobritoiu
Foto2: din colecția Alexandru Cautis
PS: primesc următorul mesaj de la un ofțier de carieră, încă activ, după cele scrise mai sus:
”Aveam 18 ani și două luni când am depus Jurământul Militar.
Îmi aduc aminte perfect cum a sunat din piepturile a peste șase sute de oameni:
“Jur credință Patriei mele, România!
Jur să-mi apăr Țara chiar cu prețul vieții!”
Erau anii de după Revoluție, sălbaticii ani ‘90, când mulți alergau pe la medici să își inventeze platfus sau alte afecțiuni pentru a fi declarați inapți pentru satisfacerea stagiului militar. Când mulți își făceau planuri să plece de tot, unii au și făcut-o, dezamăgiți probabil de originalitatea democrației noastre ori pur și simplu în căutarea unui trai mai bun.
Noi, cei 600, și alții ca noi, am ales o instituție militară de învățământ, punându-ne în slujba Țării. Cei mai mulți activează și azi în sistemul de ordine publică și siguranță națională. Unii s-au stins mult prea devreme și au plecat dintre noi.
Mă uit înapoi acum și sunt sigur că aș alege la fel. Cu toate privațiunile carierei ăsteia, satisfacțiile profesionale sunt greu de înțeles pentru cei mai mulți dintre concetățenii mei. Plec cu același gând de acasă în fiecare dimineață, să îmi fac treaba cât pot de bine, în slujba semenilor mei. Și să pun capul liniștit pe pernă seara.
Am participat câțiva ani la misiuni în teatre de operații, am fost apreciat cu calificativul “exceeds expectations”, am fost medaliat și am revenit acasă, în ciuda ofertelor de muncă mai mult decât tentante primite din partea organizațiilor internaționale în care mi-am desfăsurat activitatea, reprezentând România. Am avut tricolorul pe umăr și în suflet. Am fost mândru de fiecare dată când prin ceea ce am reușit, am făcut să se vorbească frumos despre români și România.
După peste 20 de ani de carieră, tresar la fel când aud imnul Țării mele și iau instinctiv poziția de drepți, indiferent unde mă aflu.
Vor mai trece 15-20 ani și cu voia lui Dumnezeu poate prind pensia. Nu am făcut și nu fac politica, e parte din privațiunile acestei cariere. Nu am libertatea de a exprima public opinii politice, nici nu îi simt lipsa. Nu pentru asta m-am făcut ofițer.
Dar dacă la pensie, după o carieră ireproșabilă, după o viață pusă în slujba Țării, cineva îmi va spune că nu am ce să caut în viața cetății? Că din postura de rezervist nu mai am voie să mă implic pentru binele semenilor mei, pentru că am fost militar, pentru că am o educație militară?
Nu știu să fac altceva, nu știu să fiu inutil. Știu doar că am jurat credință Patriei mele. Atât. Iar jurământul ăsta este sacru!”
Cristian Hrituc a scris: „Poate fi generalul Ciucă un premier bun?
La puncte tari, trecem serios, disciplinat, ambițios, are o carieră în spate, beneficiază de simpatia SUA.
La puncte slabe: n-are experiență politică, nu e obișnuit cu funcționarii aia din ministere, coloana vertebrală a statului român, cei care fac toate jocurile și își râd în barbă când mai schimbă cate o guvernare.
Mno, problema mare e la vulnerabilități: are un partid fărâmat, cu politicieni mici, fără viziune, cărora le pasă doar de interesul de moment. Bănuiesc că Ciucă va aștepta de la ei ordine și disciplină, iar ei așteaptă doar banii din PNRR și Anghel Saligny. Iaca atunci să vezi ciocnire frontală.
Va avea o relație greu de gestionat cu PSD. Mă rog, aici, îl mai ajută Iohannis, îi mai dă una peste bot lui
Ciolacu și aia e. Doar că Psd iștii vor sta cuminți primele luni, iar după aceea în bunul stil, vor cere mai mult, mai mult. Cine le va da mai mult? Cine va negocia cu ei și va face plata? Pe vremea lui Tăriceanu, erau Bogdan Olteanu și Hrebenciuc cei care țineau negocierile și coaliția, acum cine va face jocul acesta? Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan? Mno, s-ar putea ca și aici la un moment dat Ciucă să intre în coliziune cu ei.
În rest: criză pandemică, criză economică și o Românie fracturată.
Oportunități-nu prea, Banii aia din PNRR, dar și aici când vorbim de legea pensiilor, de legea salarizării personalului bugetar, de reformele care trebuie făcute, parcă ne dă cu eroare.
Ciucă va avea poate cel mai greu mandat de premier, mai greu chiar decat mandatul lui Boc din perioada 2009-2011.
Dacă va reuși să treacă de toate aceste lucruri, să miște lucrurile un pic, să nu intre în cârdășie cu ”echipa castigătoare”, să le dea peste mână când or să vrea să pună mâna pe bani, atunci va avea un viitor în politică și nu va ieși din scenă precum Superman.”
