Update octombrie 22, 2021 Jurnalistul Lucian Mindruta a postat un mesaj în care se declară dezamăgit de ce se întâmplă în țara noastră și spune că regretă că a rămas „român”.
Evenimentele din ultima perioadă l-au lăsat pe acesta cu un gust amar.
„Bleah.
Stanga, dreapta… centru… peste tot e o mazga pe care destinul Romaniei patineaza de 30 de ani.
Alternativa proaspata la asta? Niste mistici inveliti in steaguri, cu lozinci din anii 30 – si nici macar n-au citit destul ca sa stie ca nu-s originali.
Speranta? Niste fraieri care scriu istoria cum tasteaza pe aer: fara urme.
De fapt ar trebui sa incep cu mine.
Cea mai mare dezamagire din viata mea, totusi, sunt eu.
Pentru ca am stiut ca vor veni toate astea din prima zi in care l-am vazut pe Iliescu, ultimul pe lista, cum se trecea de fapt primul cu de la sine putere.
De atunci ar fi trebuit sa stiu ca nu avea sa ne mearga niciodata bine. Ca vom inlocui marxismul cu Dogma, Securitatea cu Gasca, frigul si foamea cu fiorii descoperirii ca nu ne place, de fapt, libertatea.
Si ca, pana la urma, nu ne dorim o tara ca afara, ci o afara ca in tara…
Natie mica, cu realizari microscopice, incapabila de altceva decat sa se dea mare. In general, in masinile altora.
Am stiut toate astea si totusi, iata, sunt inca aici, la fel de nevolnic ca media nationala, la fel de sentimental kitsch ca un text de manele, la fel de ingropat pe jumatate in pamantul asta din care nu cresc decat rar copaci de carti si foarte des pruni de tzuica.
Am stiut toate astea, dar a trebuit la final sa vina ziua asta, in care ma intreb in fata oglinzii:
De ce n-am putut sa plec, sa uit si mai ales sa renunt la identitatea asta etnico-nationala, care e mai mult un blestem, un palton care te fereste de inghet si in acelasi timp te trage in jos, spre aplatizarea finala?
De ce sunt tot aici? De ce n-am plecat cand era vremea?
In seara asta regret ca am ramas roman.
Ca n-am facut un efort sa imi uit si tara si limba si intelesul. Ca n-am incercat sa descopar in mine cine puteam fi in loc sa fiu pana la capat DOAR ceea ce m-am nascut.
Si care imi pare azi teribil de putin. De sarac.
In seara asta imi pare rau ca seara asta exista.
As fi preferat sa citesc despre ea relaxat, in New York Times, la gura sobei in Connecticut, asteptand sa se faca un burrito la microunde si spunandu-mi relaxat:
Hey, I still don’t get these guys! What’s wrong with THEM?”
