Update octombrie 16, 2021 O fetiță de doar 13 ani, fără alte afecțiuni și nevaccinată, din Bacău, a avut parte de o moarte fulminantă.
Fetița ar fi ajuns la medicul de familie după ce s-a simțit rău, iar acesta a trimis-o la Urgențe, unde s-a constatat că avea o saturație a oxigenului în sânge de numai 60% și insuficiență respiratorie. Ulterior, fost internată de urgență la secția ATI, scrie Ziar de Bacău.
„Din păcate, după internare, supraviețuirea a fost de scurtă durată”, a relatat dr. Lupu, unul dintre medicii care au încercat să salveze copila, pentru sursa citată.
Astfel, fetiței i-au cedat pe rând organele, spun medicii, făcând o formă de pneumonie hemoragică.
„Este impresionant faptul că fetița nu avea nicio patologie, nu avea malformații congenitale și nicio afecțiune cronică”, a mai spus medicul, potrivit wowbiz.
Potrivit directoarei medicale, în al patrulea val, sunt afectați mai mult adolescenții, a explicat aceasta pentru sursa menționată.