Update octombrie 1, 2021 Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție de la tragedia de la ATI Constanța, unde până acum au murit nouă oameni.
“Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat și pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19.
Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoșire grabnică tuturor pacienților și personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferință au trecut toți acești oameni veniți la spital cu speranța că se vor vindeca.
Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor.
Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară. În acest moment, prioritatea zero este să fie identificate rapid soluții pentru a-i putea transfera și trata pe toți pacienții evacuați din spitalul de la Constanța. Totodată, este imperativ ca, în toate secțiile cu pacienți COVID-19 și mai ales în cele de terapie intensivă, să fie acordată o atenție sporită în primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiții de supraîncărcare.
În același timp, pe termen mediu și lung, trebuie găsite urgent spații noi pentru a crea secții de terapie intensivă care să ofere condiții optime de siguranță cât mai curând posibil. Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă și tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Aceste importante fonduri europene pe care am reușit să le obținem pentru România constituie una dintre soluțiile cele mai importante pentru a asigura condiții de siguranță pentru medici și pacienți“, a transmis Klaus Iohannis.
Un incendiu a izbucnit, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, la secția de terapie intensivă. A fost activat planul roșu de intervenție. Nouă din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid au decedat. Ceilalți pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor.
Șeful ISU Constanța, Cristian Amarandei, a declarat că nouă din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid au decedat. Ei au fost găsiți în pat.
Șeful ISU Constanța a spus că nu au fost găsite victime în alte zone ale spitalului.
Amarandei a adăugat că în februarie a fost un control la toate unitățile medicale, în special la cele care asiguaru suport Covid, că au fost găsite nereguli și s-au aplicat sancțiuni.