Update septembrie 30, 2021 Leo de la Strehaia și-a petrecut prima noapte după gratii. Ion Stelică Mihai, pe numele său real, a primit doi ani și jumătate de închisoare după ce ar fi obținut, fără drept, mai multe sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat. În același dosar au mai fost condamnați mama lui, fratele său vitreg și un văr.
Rudele au venit cu bagaje pentru aceștia și au susținut că sunt nevinovați.
”S-a întâmplat într-un dosar vechi, în care tata a fost. Patru zile mai avea până la prescripție și nu a mai luat în considerare nicio cerere, nu a mai luat nimic în considerare, că se apropia prescripția”, spune sora cântărețului, potrivit Antena3.ro.
Leo de la Strehaia a fost trimis în judecată la sfârșitul anului 2017, într-un dosar de evaziune fiscală.
Curtea de apel București a decis ca pedeapsa să fie de doi ani și jumătate de închisoare, după ce, în primă instanță, magistrații îl condamnaseră la trei ani de închisoare.
Mama cântărețului, poreclită ”Patroana”, a primit și ea o condamnare de doi ani cu executare pentru complicitate.
Rudele se plâng că cei trei erau infectați cu virusul SARS CoV-2.
”E bătrână, cu accident vascular, și fratele meu are accident vascular și cu COVID. Și nu a interesat pe nimeni. L-a luat cu COVID că se apropia prescripția”.
La închisoare a ajuns și vărul lui Leo de la Strehaia. Toți trei se află acum la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.