Update septembrie 21, 2021 Jurnalista Camelia Ciobanu dezvăluie pe Facebook un caz cutremurător al unui vecin tânăr ce s-a împușcat după ce a stat o lună internat din cauza COVID. Rămăsese cu sechele neurologice după boală.
Camelia Ciobanu: „ Nu s-a auzit nicio împușcătură, niciun zgomot neobișnuit. Nimeni, nimic. Doar sâmbătă sau duminică parcă o bormașină. În rest, obișnuitul muget al străzii, claxoane, sirene, motoare agitate de bărbați complexați.
Nici copiii care merg la școală și zbiară unii la alții, râd ca să atragă atenția nu se mai aud. Îi înghite traficul cu totul. Ne-am trezit direct cu multă poliție, intrând, ieșind. Și o ambulanță Smurd, trasă la câțiva metri de la intrare. O vecina a povestit, dar asta mai târziu, după ce deja ieșisem să văd ce s-a întâmplat, că a intrat prin spate și i-a văzut cum spărgeau ușa. Apoi a fost un mesaj pe un grup al blocului.
Din păcate, vecinul de la etaj…a fost găsit împușcat în casă. Pe scara noastră? Da. Cobor să întreb. Am întrebat niște polițiști care fumau la intrare. Erau îmbrăcați în negru și aveau scris pe tricouri „poliția” cu galben. Supli, tineri, genul cu poze pe facebook și insta cu mii de likeuri. Dar nu chiar atât de tineri încât să poată un răspuns spontan onest. În țara asta ești oricum bătrân de mic.
Nu m-am mirat când am văzut că se codesc să spună. S-au uitat unii la alții, s-au legănat ca să tragă de timp, au privit lung șoseaua proaspăt plouată și apoi tufișurile de peste drum și când, în sfârșit, au reușit să-și inhibe orice pornire de comunicare naturală m-au îndrumat către ușa mortului. Mergeți și întrebați acolo mai bine.
O idee minunată: să bat criminaliștii pe umăr și să-i întrerup ca să stăm puțin la taclale. Și mortul e bine? S-a împușcat singur sau a fost împușcat? Și, te pomenești că, dornic de bârfe cu vecini alarmați, curioși, băgători de nasuri unde nu le fierbe, criminalistul șef m-ar fi invitat să-mi fac singură o idee. Ia, aruncați și dvs o privire că, vorba aia, o părere în plus nu strică. Mai ales că sunteți și femeie. Hai gata cu delirul.
Și mi-am forțat mintea să revină la polițistul din fața mea. Dar dvs chiar nu puteți să-mi spuneți dacă suntem în siguranță sau umblă vrunu p-aici cu pușca și omoară? Putem să vă spunem că sunteți în siguranță. A, ce bine, adică…nu e bine…ok mersi. Și cam asta a fost dialogul cu autoritățile competente.
Mai târziu, când i-am descoperit profilul de facebook, i-am umblat prin poze, prin shareuri, prin likeuri, pe la prieteni…Pornești în ideea că poate te lămurești de ce un om tânăr, din imediata apropiere, a decis să se oprească din trăit și sfârșești încărcat cu toată viața unui necunoscut, cu zâmbetele, cu locuri în care a fost fericit, cu oamenii pe care i-a iubit, cu căldura din privirea soției… care mai e și mamă de copii foarte, foarte mici. Unul născut în urmă cu doar câteva zile. E pustiu în mine. Amar. Amăreală. Mă urmărește privirea copilului foarte mic din viitor.
Când va fi suficient de mare să i se spună că a venit într-o lume care tatălui său i s-a părut insuportabilă. Depresie? Nebunie? Droguri? Și cum de a avut o armă? Dar sutele, miile de mașini conduse zilnic de tot felul de demenți pe care nu-i întreabă nimeni de sănătate? Astea nu-s tot atâtea arme? În fine. Întreb.
Și știu că am zis că nu scriu, dar…răspunsul mă obligă să-mi încalc promisiunea. Poate ajută, poate salvează 1-2 vieți. Poți să mă înjuri pe privat, C, ai dreptul. A avut Covid. Și a stat internat destul de mult. Cam o lună. A rămas cu sechele neurologice”.
