Update septembrie 20, 2021 Adriana Mureșan, 54 de ani, locuiește de 18 ani în Spania și în ultimii doi a reușit să coaguleze cea mai mare rețea de voluntari români din Europa, majoritatea șoferi de TIR.
Voluntarii au trimis pachete copiilor și bătrânilor din țară, au oferit cazare și masă celor rămași pe stradă în pandemie, au făcut transport de persoane, au salvat fete traficate de la proxeneți, în operațiuni demne de filmele de acțiune, scrie libertatea.ro.
Adrianei îi place să stea la șuetă. E și o chestiune iberică, până la urmă, să stai la terasă, la taclale până prânzul se unește cu cina. Când are timp liber, îl petrece ca o spaniolă tipică. Soțul ei, Horea, „moț prin excelență”, pasionat de cățărări, s-a acomodat mai greu cu stilul „sobremesa” („peste masă”), relaxarea de după masă, tot la masă.
Au ales Spania fiindcă Adriana, șofer profesionist, mai lucrase sporadic aici. Apoi a început lupta pentru care nimeni nu-i pregătise. Li se confirma din nou teoria „câinilor cu covrigi în coadă”. În plus, au trebuit să învețe limba. „Integrarea începe în momentul în care înveți cât de bine poți limba și accepți legile, regulile și cultura, și civilizația în care trăiești. Nu înseamnă că trebuie să substitui fondul tău, dar să le împletești”, explică Adriana. A trecut și prin diverse șocuri culturale, când n-a mai trebuit să plătească fondul clasei la școală și când doctorița i-a refuzat intenția de a-i cumpăra în semn de mulțumire un buchet de flori. Și normalitatea te poate lovi.
Cu cât se depărtează mai mult România de ei, cu atât și-au desenat în jurul lor o Românie aleasă pe sprânceană, pusă pe făcut bine. În ultimii doi ani, Adriana și alți români din diaspora au reușit să creeze o rețea de câteva mii de binefăcători din toată Europa
Citeşte întreaga ştire: Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”
Când a venit pandemia, pe grup au început să curgă mesajele cu strigăte de ajutor de la românii care lucrau sezonier și cum se închisese tot, rămăseseră pe drumuri. „Încontinuu erau strigăte de ajutor: n-avem bani, n-avem ce mânca. Și alți oameni au început să spună: eu pot să iau un om, eu trei, eu cinci. Eram ca la booking, făcusem un Excel și conectam cererea cu oferta”. Au început să facă petiții și scrisori către autorități ca să înțeleagă că trebuie organizate zboruri către România. A fost pentru româncă o perioadă în care îi suna telefonul necontetit, inclusiv consuli români din diferite țări.
Au în pregătire un alt proiect la care țin foarte mult, dar pe care nu au mai putut să-l aplice din cauza pandemiei. Vor să creeze niște celule formate din mai multe familii din diaspora care să adopte la distanță un copil din România. Vor să-l sprijine cu tot ce au nevoie pentru a merge la școală și să-i susțină și pasiunile. În plus, să-i ofere și excursii în străinătate în fiecare an. „Să-l aduci și să-l pui în contact cu autoritățile, cu administrația, să-l înscrii la școală câteva zile, există posibilitatea să fie audient câteva zile, elev-invitat, să te însoțească la medicul de familie, la poliție. Să vadă ce se întâmplă într-o societate normală”, explică românca.
„După părerea mea, toți românii ar trebui să plece din România măcar doi ani, să învețe să se comporte, să muncească, să aprecieze ce este în România față de ce este în alte țări, condițiile”, crede și Horea.
Juliana S.: Sunt de acord! Bravo pentru implicarea lor!
Gaby D.: Mai depinde și de bunul simt și educațieâAndrei S.: daca plecam toti 2 ani din tara nu mai avem la ce sa ne intoarcem ca o vand “bravii conducatori”
