Update septembrie 7, 2021 În județul Iași, la Pașcani, este gata primul tren diesel românesc, iar producătorii așteaptă omologarea lui.
Un automotor făcut la Electroputere VFU Pașcani este primul tren diesel fabricat în România. Are trei vagoane și s-a lucrat la el vreme de patru ani. Costurile prototipului au ajuns la 5 milioane de euro, transmite știrileprotv.ro.
„Am integrat echipamente atât din străinătate cât și din România, cam 60 la sută sunt echipamente românești”, spune Claudiu Hîrbu, director adjunct Electroputere VFU Pașcani.
Din iunie anul trecut, automotorul a trecut cu brio prin teste făcute pe 30 de mii de kilometri în țară, în diverse condiții.
„A fost testat trenul încărcat cu saci de nisip, că să simulăm călătorii, a fost testat la Vatra Dornei, Pojorâta, pe inelul de încercare la Făurei. Trenul s-a comportat perfect, practic de mâine poate pleca pe traseu”, transmite Pavel Dragoș, inginer.
Birocratic, mai trebuie un certificat pentru omologarea prototipului pe piața în România.
Pe sinele din țară, trenul poate circula cu 120 de km/h, dar are capacitatea de a ajunge la 200 de km/h.
„Este dotat cu 164 de locuri pe scaune, climatizare, fiind realizat și proiectat la nivel de standarde europene, siguranță și Securitate”, spune Ștefan Mîndru, Departamentul de marketing.
Trenul se poate transforma, destul de simplu, din automotor diesel într-unul electric.