Update septembrie 1, 2021 În așteptarea valului 4, tot mai multe țări europene iau măsuri drastice. Doar în România guvernanții iau în râs valul 4, sunt mai preocupați cum să dea 10 miliarde de euro la primari.
10.000 de cadre medicale din Grecia vor fi suspendate pentru că refuză să se vaccineze împotriva COVID-19
Vaccinarea obligatorie va lăsa Grecia începând de joi fără circa 10.000 de cadre medicale din sectorul public, acesta fiind numărul celor care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi care vor fi suspendaţi fără plată până când se vor imuniza, conform unei legi intrate în vigoare miercuri, relatează Hotnews.
Ministerul Sănătăţii a mai dat personalului sanitar un răgaz de o zi pentru a se vaccina cu prima doză, dar a atras atenţia că legea va fi aplicată fără ezitare. Conform sindicatului personalului sanitar, circa 2.000 dintre cele 10.000 de cadre medicale încă nevaccinate s-au programat miercuri pentru prima doză.
Certificatul verde devine obligatoriu în Italia și în transporturi și școli
Certificatul verde devine obligatoriu în Italia, începând de miercuri, 1 septembrie și în transporturi și școli. La începutul lunii august, autoritățile din Peninsulă au introdus documentul pentru accesul în restaurante și baruri, precum și la spectacole și muzee, relatează Digi 24.
Până pe 31 decembrie 2021, certificatul verde trebuie prezentat pe anumite mijloace de transport publice și private. În special, va fi obligatoriu pe avioanele interne, nave și feriboturi pentru transportul între regiuni.
În plus, green pass-ul va fi cerut pe trenurile Intercity, Intercity Night și High Speed (trenurile regionale sunt, prin urmare, excluse), precum și pe autobuzele care leagă două sau mai multe regiuni.
Wizz Air introduce vaccinarea obligatorie pentru echipajele de zbor
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că vaccinarea contra COVID-19 sau testarea antigen/PCR periodică în cazurile speciale vor fi obligatorii pentru echipaj începând cu data de 1 decembrie 2021, anunță RTV.
„În cadrul Wizz Air, prioritatea noastră este reprezentată de sănătatea şi siguranţa pasagerilor şi angajaţilor noştri. Avem responsabilitatea să protejăm echipajul şi pasagerii la bord prin reducerea riscurilor COVID-19, iar vaccinurile joacă un rol vital în acest sens”, a declarat Jozsef Varadi, directorului general de la Wizz Air.